Experții internaționali Bernard Lavigne și Herman von Hebel, propuși pentru a face parte din Comisia de evaluare externă a procurorilor, nu au acumulat suficiente voturi în plenul Parlamentului pentru a fi numiți în funcție. Pentru aprobare erau necesare cel puțin 61 de voturi din numărul total al deputaților, însă inițiativa a fost susținută doar de 53 de parlamentari. Deputații Dinu Plîngău și Stela Macari, ambii aleși pe lista PAS, nu au susținut candidatura.
Spiritele s-au încins în jurul candidaturii lui Herman von Hebel, care anterior a activat în Comisia de evaluare externă a magistraților.
„Eu mi-aș fi dorit să-l întreb pe dumnealui și să-i spun că, atâta timp cât a fost în comisia Pre-Vetting, ne-a convins pe toți că nu are nici cea mai mică idee despre realitățile societății noastre. Eu cred că în Republica Moldova nu există familie care să nu aibă pe cineva din rude peste hotarele țării. Eu cred că toți ne amintim râsul d-lui batjocoritor și ceaiul servit cu drag, exact la subiectul unei mame profesoare. Vreau să cunoască toată societatea care a fost salariul lunar pe care dumnealui, ca membru al comisiei de evaluare, l-a primit atunci când făcea acele ședințe prin Zoom?”, a menționat deputata MAN, Olga Ursu.
„Nu cunosc răspunsul la întrebarea dvs.”, a spus în replică Veronica Roșca.
Nici candidatura expertului internațional Bernard Lavigne nu a întrunit suficiente voturi. Ambele propuneri au fost incluse într-un singur proiect de hotărâre, fapt contestat de mai mulți deputați, care au cerut examinarea separată a
„Întrebarea este de ce, totuși, s-a insistat să fie incluse două candidaturi? Al doilea candidat are o reputație ireproșabilă, o carieră nemaipomenită, un exemplu. Fost procuror, de ce totuși insistați, printr-o hotărâre, să fie votate două persoane?”, a declarat deputatul Democrația Acasă, Alexandru Verșinin.
„Cerem reciprocitate de la candidații care aspiră la funcții publice în statul Republica Moldova. Dacă nu pe noi, măcar poporul să-l respecte. Vă rog să găsiți o posibilitate să separați aceste două candidaturi în proiectul hotărârii”, a spus Ion Chicu, deputatul fracțiunii Alernativa.
Comisia de evaluare a procurorilor a fost constituită de Parlamentul Republicii Moldova în noiembrie 2023, ca parte a reformei sistemului de justiție și a procesului de evaluare a integrității procurorilor. Din cei nouă membri, aleși cu votul a trei cincimi din numărul deputaților, cinci sunt propuși de partenerii externi de dezvoltare. Comisia a rămas cu două locuri vacante în urma demisiei expertului italian Pierangelo Padova, în ianuarie 2026, și a expertei din Țările de Jos, Saskia de Vries, care își încheie activitatea la 1 mai. Precizăm că expertul olandez Herman von Hebel a fost președintele Comisiei Pre-Vetting, care a coordonat evaluarea magistraților din Republica Moldova.






