Într-un loc în care, de cele mai multe ori, poveștile sunt despre singurătate și dor, uneori viața oferă o a doua șansă. În cadrul campaniei „Istorii din azil”, lansată de Vocea Basarabiei, am descoperit istoria unui cuplu care a demonstrat că apropierea și căldura umană pot apărea chiar și acolo unde speranțele par să se stingă.
Întâlnirea care le-a schimbat destinul
Povestea Feodosiei Păpușoi și a lui Mihail Abramovici, care durează de aproximativ 20 de ani, este un exemplu viu că dragostea le învinge pe toate. Cei doi s-au cunoscut, întâmplător, în transportul public.
„Un medic trebuia să ne ajute cu viza de reședință și am urcat ambii în același autobuz, unde am făcut cunoștință. El era mult mai tânăr pe atunci, cu vreo 20 de ani. Era tare simpatic!”, își amintește femeia.
Două povești de viață marcate de pierderi
Soarta nu a fost blândă nici cu unul, nici cu celălalt. Feodosia a muncit aproape două decenii la mașina de cusut, dar a decis să-și urmeze feciorul, singurul om drag pe care îl avea atunci. La scut timp, însă viața îi pregătise o lovitură grea.
„Am fost croitoreasă. Am lucrat aproximativ 20 de ani. Am avut un apartament bun. A venit feciorul, el era înrolat în armată în Kaliningrad și mi-a zis: „Cât timp o să mai stai singură? Hai cu mine!”. Iar la scurt timp, el a murit. Așa am rămas singură”, spune ea.
După moartea feciorului său, stresul prin care a trecut a paralizat-o și a fost nevoită să revină în Republica Moldova. În anul 2005, a fost plasată în azilul din Cocieri, raionul Dubăsari. Și Mihail Abramovici a avut o tinerețe plină de culoare cu un final trist.
„Eu toată viața am lucrat electrician și munceam ca Republica Moldova să fie prosperă, dar știți cum, nu mănânci la timp, nu dormi la timp, prietenii, tovarășii, mai consumam uneori alcool, în limite desigur. Am mers prin toate raioanele țării, iar apoi… m-a paralizat”, povestește bărbatul.
Azilul și dorul necontenit de copii
Ajuns în azil, Mihail spune că a găsit nu doar servicii de îngrijire, ci și un fel de familie. „Dacă era să rămân acasă nu era să am parte de o așa atitudine pozitivă. Avem foarte multe asistente medicale. Dacă ne doare ceva imediat se duc și cheamă sora medicală, care vine și ne verifică tensiunea arterială, ne dă medicamentele necesare”, menționează el.
Bărbatul are cinci copii și trei nepoate, care îi mai vizitează uneori. „Unul este în Călărași împreună cu soția, doi sunt în Chișinău, sunt copiii mei. Mai am o fiică pe care am adoptat-o, ea locuiește în Italia. Fiica mea dreaptă, la fel este în Italia, s-a căsătorit cu un italian”, adăugă Mihail.
El spune că se gândește mereu la ei, chiar și în vis. „Visez foarte des copiii! Mulțumesc Domnului că aici au mare grijă de noi. Visez momente din viața de dinainte de azil…”.
Deși familia îl mai vizitează, dorul rămâne. La fel ca și simpla dorință de a fi sănătos și independent. „Știți, nu ne ajunge sănătate, să ne întărim, să nu mai fim dependenți de asistenții medicali și de personalul din azil”, precizează Mihail.
Împreună la bine și la greu
În mijlocul acestor încercări, întâlnirea dintre Feodosia și Mihail a devenit un sprijin reciproc, o apropiere născută din înțelegere, din suferințe comune și din nevoia de a nu fi singuri. Chiar dacă uneori se mai ceartă, relația lor rămâne puternică.
Povestea lor nu este despre începuturi perfecte, ci despre continuitate. Este despre doi oameni care, după pierderi și încercări, au găsit liniștea sufletească unul lângă celălalt.
Află întreaga poveste a acestui cuplu în reportajul de mai jos:
Menționăm că, în preajma sărbătorilor pascale, Vocea Basarabiei a lansat campania socială „Istorii din Azil”. Aceasta este dedicată celor lăsați, poate prea des, în umbră, dar care au nevoie de sprijinul nostru.
Toate poveștile din cadrul campaniei pot fi descoperite AICI. Dacă v-au impresionat istoriile eroilor noștri, vă încurajăm să faceți o donație pentru a le aduce o bucurie de Paști. Împreună putem face diferența!
