Despre oamenii care fac artă, fac partea cea mai frumoasă a vieții, trăindu-și viața acolo, în artă, în creație, avem deja o bibliotecă întreagă, un raft, cum vă spuneam, plin de emisiuni și vă recomand să vă uitați înapoi, astăzi mai punem pe raftul acesta, pe polița asta încă un dialog sau trialog, cu doi oameni care trăiesc zi de zi în meseria asta interesantă, privită din afară, dar din interior uneori e și dificilă, e și fatigantă. Și astăzi am invitat-o pe rectorul (că nu are feminin), rectorul Academiei de Muzică, Teatru, Film, Arte Plastice, Design ș.a.m.d. (înainte se numea Institutul de Arte, era foarte laconic), Victoria Melnic, și partenerul de viață și de activități la aceeași instituție, conduce o direcție (o să ne spună d-lui ce direcție anume, nu mă apuc să spun, pentru că e o chestiune care mă depășește). Eu îl cunosc pe dl Vladimir Andrieș în ipostaza dânsului de dirijor, eu stând ca și dvs., sper, în sala de spectacole la Sala cu Orgă și în alte reprezentări, dânsul stă, cum obișnuiesc dirijorii, nepoliticos, stau cu spatele la noi și cu fața la orchestră. Din când în când se întoarce pentru aplauze și pentru închinăciuni. Deci, Vladimir Andrieș este muzician, ambii sunt muzicieni, ambii au educație muzicală la bază și pentru mine, care cândva, în copilărie, am cochetat cu muzica, mereu este foarte interesant cum acești oameni fac din artă, din creație meserie.
Dați-mi voie să apelez la o comparație poate deocheată, pe oamenii ca dvs. i-aș compara cu preoții, care slujesc credința, religia, o chestiune ermetică, impenetrabilă practic și preotul acesta trebuie să îmbrace vestimentația aceasta a lui, trebuie să ia cheia, să descuie biserica, face niște acțiuni concrete, trebuie să se spele pe mâini, trebuie să se pieptene și pentru mine, iată, există parcă o contradicție între ipostaze, parcă n-ar trebui să vedem lucrurile acestea. Deci, slujitorii bisericii și ai religiei, ai muzelor, în general, ca și cum nu trebuie să apară și noi, din păcate, de fiecare dată ne băgăm în culisele vieții dvs., vă întrebăm: „Da’ bagheta asta dirijorală cât cântărește? Da’ nu obosiți să dați toată ziua din mâini?”, cu niște chestiuni din astea care, sunt convins, pe dvs. uneori cred că vă ofensează. Cea mai ofensatoare întrebare o știu ca și artist, când noi, jurnaliștii, întrebăm: „Da’ cât timp vă ia să pictați o pictură? Da’ cât costă? Da’ câtă vopsea folosiți pentru o pictură?”…
Vocea Basarabiei: Promit să nu intru peste dvs. cu asemenea întrebări și totuși încep ab ovo, cum ziceau latinii: de ce și cum ați ales această meserie, pentru că există mitul că oamenii conștient sau inconștient aleg o soartă dificilă? Oamenii de creație, oamenii care fac artă, care sunt nevoiți să trăiască din artă. Dvs. cum și de ce ați ales, mai ales Victoria Melnic, care este fiica lui Boris Melnic, Boris Efimovici. Noi îl cunoaștem, a fost rectorul care m-a admis pe mine la universitate, în familia dvs. cred că ar fi trebuit să faceți…
Victoria Melnic: Sunt prima și ultima.
Vocea Basarabiei: …carieră academică adevărată, la fel ca și Vladimir. Mama dânsului este pedagog, este profesoară de matematică.
Vladimir Andrieș: Da.
Vocea Basarabiei: O cunosc personal, că a făcut și scrimă, are niște activități sportive, adică e cu totul alt tip de om și, când colo, Vladimir muzician, a făcut vioară, violă, chitară, de toate. Vă rog…
Victoria Melnic: Eu am nimerit în lumea muzicii dintr-o întâmplare, aș zice. Am o soră, Lica, care este cu 10 mai mare și, cum îi stă bine unei fete de familie bună, părinții i-au cumpărat pian și ea cânta la pian. Într-o zi m-am dus împreună cu mama s-o așteptăm și s-o luăm după lecția de pian. Ea se ocupa cu o profesoară în mod particular, o doamnă absolut admirabilă, căreia îi spunea Olga Varfolomeevna Corjueva. Era o bătrânică uscățivă din intelectualitatea rusească interbelică sau anti…
Vocea Basarabiei: …dorevoliuționnaia (prerevoluționară).
Victoria Melnic: Exact! Mie mi se părea că are, nu știu, 100 de ani. O casă, acum nu mai este, acum este Combinatul Poligrafic, exact pe str. Berzarin, în regiunea ceea, o casă plină de pisici, cu un pian, și soră-mea făcea acolo muzică. Cât am stat așteptând-o, feciorul dnei Corjueva, renumitul maistru de instrumente, după cum am aflat mai târziu, cel mai bun acordor de pian din orașul Chișinău, Iuri Ivanovici Corjuev, care cândva făcuse și canto, dar, de fapt, era acordor de pian foarte și foarte bun, a încercat să-mi testeze aptitudinile muzicale și i-a spus mamei că, da, Lica are talent, dar eu am auz absolut și ar fi păcat să nu mă dea și pe mine la studii.
Vocea Basarabiei: Putem să rămânem aici un pic?
Victoria Melnic: Da.
Vocea Basarabiei: Iată, pentru mine și, mai ales, pentru spectatori explicați cum acest acordor, înțeleg că are experiență, dar în general când cineva se apucă, iată, Vladimir își ia un învățăcel, cum poți să-ți dai seama din câteva secunde, minute că omul are auz, are simț ritmic, muzical ș.a.m.d. sau e secret?
Victoria Melnic: Există niște chestii foarte simple. Deci, elementar, apeși o clapă la pian și ceri s-o reproducă sau s-o găsească.
Vladimir Andrieș: Sau iei două sunete și întrebi – câte sunete și ce sunete?
Victoria Melnic: Sau trei…
Vladimir Andrieș: Copiii mai mult de trei nu prea percep, dacă îs copii mici, nici mai mult de două nu percep.
Victoria Melnic: Sau îți dau o melodie, ți-o intonează sau ți-o cântă și te roagă s-o reproduci.
Vocea Basarabiei: Să vă spun experiența mea din sat, când am fost în sat la orchestră, făceam test la orchestra colhozului, care se numea fanfară, și capelmaistrul, de fapt, a bătut ceva și trebuia să reproduci.
Victoria Melnic: Da, asta-i simțul ritmului.
Vocea Basarabiei: Da, și a fost suficient. Frate-meu a picat acest examen și după aia n-a mai făcut orchestră. Mie mi se părea că e cam primitiv testul acesta, nu?
Victoria Melnic: Simțul ritmului este uneori mai important decât auzul, fiindcă, bine, se dezvoltă și una, și alta, dar simțul ritmului mai greu se educă, el cumva e mai…
Vocea Basarabiei: De ce unii îl au și unii nu-l au?
Victoria Melnic: Nu știu, asta chiar nu știu.
Vocea Basarabiei: De exemplu, păsările, ciocănitoarele, mi se pare că natural au simțul acesta al ritmului.
Vladimir Andrieș: Că vor să mănânce…
Victoria Melnic: Nu pot să vă spun.
Vocea Basarabiei: OK. Plecăm mai departe, acordorul v-a spus că e păcat să rămâneți…
Victoria Melnic: Și i-a sugerat mamei, i-a spus mamei că ar fi păcat să nu exploateze acest talent și acest auz și eu fiind în vârsta de-acum înainte de școală, mama m-a dus la o consultație la renumita profesoară de pian Tatiana Alexandrovna Voiţehovskaia, ea este descendenta unei familii cu mari tradiții, mama ei a făcut școala la Petersburg, pe urmă la București, a învățat la Florica Musicescu la București. Tatiana Alexandrovna era soția arhitectului Valentin Voiţehovski, care a construit bulevardul Ștefan cel Mare, multe clădiri, inclusiv Filarmonica Națională, deci, o familie de intelectuali. Și mama a cunoscut-o prin intermediul fratelui dumneaei, care era Vladimir Alexandrovici Andrunachievici, renumitul matematician. Și țin minte că această primă întâlnire a noastră a fost chiar în casa lui Andrunachievici, unde a venit sora dânsului și mama m-a adus pe mine, ea m-a atestat și a zis că „da, e OK”.
Vocea Basarabiei: Deci, aproape de 7 ani mama vă testează și zice: „Hai să vedem, să încercăm”? Dvs. ați încercat să vă opuneți, v-a intrigat asta?
Victoria Melnic: Nu, n-am încercat să mă opun, probabil eram copil cuminte și cumva…
Vocea Basarabiei: Am înțeles. Dar mai târziu, dacă reconstituiți, a fost o condamnare, a fost o alegere, s-au așezat stelele, ce a fost asta?
Victoria Melnic: În unele zile mi se părea că este o condamnare, mai ales că pe parcursul școlii am încercat și dansuri, am frecventat renumitul Ansamblu „Speranța” de dansuri pentru copii până prin clasa a V-a sau a VII-a, nu mai țin minte. Îmi plăcea foarte mult, fiindcă acolo nu ești singur tu cu instrumentul, dar ești într-o comuniune, ești în mișcare, pentru un copil e mult mai firesc acest tip de activitate artistică, dar, mă rog, am rămas la școală.
Vocea Basarabiei: Deci, n-am să vă întreb dacă ați regretat vreodată…
Victoria Melnic: Nu, nu am regretat niciodată, fiindcă muzica este o lume absolut extraordinară, o lume fascinantă pe care nu poți să o descrii în cuvinte, o simți, da, acesta cred că este cel mai corect cuvânt. Eu sunt deja, după formarea mea universitară, muzicolog, deci, omul care trebuie să explice muzica. Este cea mai ingrată necesitate și meserie, fiindcă trebuie să traduci în cuvinte ceea ce, de fapt, apriori nu este pentru a fi tradus și spus prin intermediul cuvintelor.
Vocea Basarabiei: O să ajungem aici să vorbim de ce, cum vă spuneam, unii simt sau nu, de ce unii au organ pentru percepție sau nu. Vladimir, dumneata cum ai ales, dacă ai ales sau cine a ales calea aceasta pentru dumneata, itinerarul?
Vladimir Andrieș: Bine, cred că mama a ales.
Victoria Melnic: Tot mama…
Vladimir Andrieș: Și eu aveam 3 ani.
Vocea Basarabiei: Să spunem că erați la Soroca.
Vladimir Andrieș: Da, aveam 3 ani, mama preda matematica în școala din satul Șeptelici, lângă satul Cureșnița, unde e satul natal, unde s-a născut mama.
Vocea Basarabiei: Pe malul Nistrului.
Vladimir Andrieș: Tata în timpul acesta studia la Kiev, la Universitatea Politehnică, și eu stând în cancelarie, copil de 3 ani, dădeam din picioare, și cânta muzică la radio, și trece profesorul de muzică și-i spune mamei că băiatul dumitale are auz. Cum? – „Iaca, el dă din picioare în tactul muzicii”. Mama cumva lucrul acesta l-a memorat și deja la 6 ani, fiind noi în Soroca, m-a dat la școala muzicală, eram în clasa 0, fiindcă nici nu aveam vârsta de a veni la școală și am început la vioară. Și până acum profesorul meu, Tolmaciov Svetoslav Valentinovici, predă la școala din Soroca.
Vocea Basarabiei: Dar vreodată a apărut anume laitmotivul acesta, poate am ocazia să o întreb pe mama dvs., dacă vreodată și-a dat seama că v-a condamnat la o viață dificilă?
Vladimir Andrieș: N-am avut așa senzații, poate uneori, când ceva nu prea merge, apare în copilărie tendința că poate aș fi bun de ceva și în alt domeniu, da, cred că aș fi fost bun și în alt domeniu, al științelor exacte. Eu sper că da, de ce nu? Că așa și matematica, și fizica era destul de OK, dar după terminarea a 9 ani la vioară, a venit colegiul 4 ani, la violă deja, unde am învățat la Zagorodnii Elena Fiodorovna, o profesoară foarte bună, care la violă deja, alt instrument. Deci, vioara și viola se aseamănă foarte mult, dar totuși este alt instrument, alt acordaj, e mai mare. În fond, principiul de a emite sunete și de a cânta e același, dar e altă cheie.
Vocea Basarabiei: Apropo de violă, Ștefăneț cu viola lui în jazz, în general, a revoluționarizat diapazonul de utilizare a violei. Sunteți de acord cu asta, dvs. sunteți clasicist, academist, nu?
Vladimir Andrieș: Da.
Vocea Basarabiei: Și atunci vă place, nu? Sau nu comentați?
Vladimir Andrieș: Desigur că-mi place ceea ce face, ascultăm, avem și discuri, îmi place ceea ce compune el, de fapt.
Victoria Melnic: Dar, de fapt, acest amplua al instrumentelor este unul foarte convențional, astăzi orice instrument poate să se manifeste în orice domeniu de muzică, sunt lucrări de muzică clasică în care compozitorii introduc instrumentele, să zicem, populare, naiul, țambalul…
Vocea Basarabiei: OK. Pianista Victoria, când la Sala cu Orgă vede cum Nic Barcea, apropo, care vine la festivaluri de jazz, ce face el cu pianul acolo, sunete scoate, numai tot felul de lucruri electronice…
Victoria Melnic: Nu numaijazziștii scot asemenea sunete.
Vladimir Andrieș: În muzica contemporană există și mai și.
Victoria Melnic: Exact. În muzica asta de avangardă din a doua jumătate a sec. XX, există așa-numitul pian preparat, când pun pioneze pe pian, mai pun încă nu știu ce alte…
Vladimir Andrieș: Monede între corzi.
Victoria Melnic: Monede pentru ca să modifice sonoritatea și multe-multe alte chestii, se experimentează cu sonoritatea tuturor instrumentelor, nu doar a pianului. Există o direcție în muzică pe care a inventat-o compozitorul Lachenmann, un compozitor german, care a încercat prin intermediul instrumentelor muzicale să scoată sunete că niciodată nu ai să crezi că sunt sunete muzicale.
Vladimir Andrieș: Și sunete nemuzicale la instrumente tradiționale muzicale.
Vocea Basarabiei: De ce e nevoie de așa ceva, s-a epuizat muzica?
Victoria Melnic: Nu, muzica nu s-a epuizat, compozitorii caută anume noi sonorități, lucrul acesta, mai ales…
Vocea Basarabiei: Pentru cine, asta-i întrebarea?
Victoria Melnic: Pentru dânșii și pentru a lărgi acest univers de sonorități.
Vladimir Andrieș: E ca un laborator.
Victoria Melnic: Se încearcă – cât, cât, pe cât poate fi?
Vocea Basarabiei: Revin la muzicologul și dvs. vă rog să ne ajutați să înțelegem, muzicologii, criticii de muzică, ca și criticii de literatură, fac clasificări, spun: iată până aici au mers clasicismul, până acolo merge neoclasicismul, modernismul, dar totul e relativ, sunt oameni de frontieră, explicați-ne nouă, profanilor, cum dvs. împărțiți plăcinta asta exact în segmente și coincide cu perioade istorice, e legat de ele.
Victoria Melnic: Sigur că este legat, nu coincide întru totul, perioadele istorice nu se suprapun sută la sută și chiar perioadele stilistice în diferite domenii de artă nu se suprapun sută la sută, ele există în toate artele, au trecut cam prin aceleași perioade stilistice, de exemplu, începând cu Renașterea sau și mai devreme, pe urmă, barocul, preclasicismul, clasicismul, romantismul ș.a.m.d., doar că în arta plastică, de exemplu, Renașterea s-a manifestat în sec. XIII-XIV, în muzică puțin mai târziu, tot așa romantismul.
Vocea Basarabiei: Mă iertați, în arta plastică totuși e legat de apariția unor monștri sacri, apariția unor ateliere, niște școli care se impun…
Victoria Melnic: În muzică este exact același lucru.
Vocea Basarabiei: În muzică e legat tot de somități?
Victoria Melnic: Da…
Vocea Basarabiei: De instrumente, de exemplu, într-o perioadă clavecinul domină sau se construiește orga?
Victoria Melnic: Nu…
Vladimir Andrieș: Încă domină, fiindcă nu era pianul.
Victoria Melnic: Deci, în Renaștere, Renașterea se mai numește Epoca polifoniei vocale, fiindcă este perioada când muzica profesionistă era practic doar vocală, era muzică vocală și corală, instrumentele erau destinate doar distracției și se practicau…
Vladimir Andrieș: …pentru acompaniament.
Victoria Melnic: Nici nu acompaniament, se practicau în muzica laică, care nu era cea dominantă. Deci, Renașterea este dominată de arta bisericească, artele – și pictura, și muzica – se dezvoltă în biserică și toți marii compozitori au fost, în primul rând, capelmaiștri sau compozitori de biserică. Vorbim despre Orlando Lasso, Palestrina, Gabrieli, unchiul și nepotul, care au slujit în Catedrala San Marco din Veneția, deci, practic toți marii compozitori din Epoca Renașterii scriau pentru cor. Corul pe urmă, mai târziu a început să fie acompaniat și de orgă și în Biserica Catolică instrumentele au pătruns și au rămas, în Biserica Ortodoxă așa a și rămas doar cântarea aceasta corală a cappella, fără acompaniament.
Vocea Basarabiei: Vladimir, care sunt instrumentele reprezentative ale acestor epoci? Iată dacă facem un scurt filmuleț video pentru adolescenți sau copii, în preț de 2-3 minute, dvs. să le povestiți – iată istoria muzicii, iată instrumentele, iată cum a evoluat ca să se ajungă la monedele de 1 euro pe strune.
Vladimir Andrieș: Pentru instrumentele cu coardă exista familia violelor, nu e viola despre care noi vorbim, care seamănă cu vioara, e familia violelor, ele erau de diferite dimensiuni, deci, contrabasul de astăzi a păstrat forma aceasta cu umerii mai lăsați în jos.
Vocea Basarabiei: Și cu talie de cucoană...
Vladimir Andrieș: Da. În rest, celelalte instrumente au evoluat, familia violelor…
Vocea Basarabiei: În general, cele mai vechi sunt violele?
Vladimir Andrieș: Familia violelor, dintre cele mai vechi sunt o mulțime, flautul ar fi, lăutele.
Vocea Basarabiei: Dar cel mai vechi se consideră viola sau instrumentul de suflat? Întâi a apărut cornul sau viola?
Vladimir Andrieș: Nu, cred că totuși instrumentul de suflat e primul, e cornul, apoi, bine, sunt o mulțime de instrumente.
Vocea Basarabiei: Deci, aceștia care desenau în peșteri, să zicem așa, instrumentul lor, întâi a apărut un corn?
Victoria Melnic: Cornul, ocarina, probabil…
Vladimir Andrieș: Cred că a apărut o tobă, ceva care la o lovitură dădea un sunet și atunci întinzând ceva, o bucată de piele pe un obiect, el răsuna mai tare.
Vocea Basarabiei: Pe o oală, de exemplu.
Vladimir Andrieș: Da, să spunem, pe o oală sau pe un dovleac, cine știe. Dădea un sunet și deci precursorul…
Vocea Basarabiei: Deci, precursorul muzicii putem considera că îi toba, da?
Victoria Melnic: Ritmul este factorul organizator nu doar al muzicii, el este factorul organizator al tuturor artelor, inclusiv în artele plastice el există.
Vocea Basarabiei: Inclusiv în artele marțiale, da.
Victoria Melnic: Și artele marțiale, și viața însăși. Acesta este elementul organizator.
Vladimir Andrieș: Voci împreună cu tobele cred că erau la bază.
Vocea Basarabiei: OK, am luat toba, ocarina, cornul, da?
Vladimir Andrieș: Flautul, fluierul…
Vocea Basarabiei: Așa, după aia mergem la o civilizație minimă cum apare, ați spus violele…
Vladimir Andrieș: Dar apar lăutele cred că înaintea violelor.
Victoria Melnic: Apar instrumentele de care se ciupește – lira, harpa.
Vladimir Andrieș: Deci, o strună întinsă poate fi din maț de animal, care poate fi întinsă și produce mai multe sunete, apăsând pe ea, treptat-treptat au apărut instrumente cu două și cu trei corzi. La diferite popoare ele cam există.
Vocea Basarabiei: Asta în care perioadă, Evul Mediu?
Victoria Melnic: Nu, nu, în Antichitate deja toate instrumentele acestea existau.
Vladimir Andrieș: În Grecia deja era harfa.
Victoria Melnic: Inclusiv erau instrumente cu coarde și arcuș chiar și în culturile cele mai…
Vocea Basarabiei: Deci, romanii și grecii au rămas la harfă, la coarde sau atunci încep să apară țambale și piane?
Vladimir Andrieș: Nu știu de țambal, lucrul acesta cred că apare un pic mai târziu, fiindcă principiul de a ciupi, apoi de a lovi și-apoi deja apare ceva care au încercat cu un păr, cu un arcuș să tragă pe aceeași coardă, care a început să scoată un sunet.
Victoria Melnic: Dar în China Antica deja existau aceste instrumente, ele s-au păstrat până în zilele noastre, un fel de precursoare.
Vocea Basarabiei: Vreau să ajung mai repede la instrumente sofisticate. În Evul Mediu ce a apărut?
Victoria Melnic: Multe.
Vladimir Andrieș: Deja sunt o mulțime de instrumente, familia violelor deja ar trebui să fie.
Victoria Melnic: Și lăutele toate, și fluierele toate.
Vladimir Andrieș: Și deja la sfârșitul Renașterii practic sunt fabricate viorile în forma actuală, numai că nu existau așa interpreți care ar fi putut să cânte cu o așa măiestrie.
Vocea Basarabiei: Am înțeles. Dar când au apărut alămurile? La astea ar trebui să fie tehnologie.
Vladimir Andrieș: Alămurile au apărut printre primele instrumente, trombonul ar fi un instrument foarte-foarte vechi.
Victoria Melnic: Există din Egiptul Antic niște rămășițe cu precursoarele trompetelor, deci, trâmbițe. Da, trâmbița de Ierihon, dacă citim Biblia, acolo găsim descrierea foarte multor instrumente care au fost…
Vocea Basarabiei: Da, dar asta însemnând că trebuie să ai tehnologie, trebuie să ai metalul acesta, trebuie să-l lucrezi în felul corespunzător?
Victoria Melnic: Exact. Când s-a început prelucrarea metalelor, s-a început și confecționarea acestor instrumente, dar în fiecare epocă instrumentele se perfecționează, odată cu perfecționarea tehnologiei și se îmbunătățesc, și la instrumentele cu alamă de fac experimente cu diferite aliaje, ca să răsune mai bine sunetul…
Vladimir Andrieș: Da, și apare deja sistemul de pistoane mai performante. (…)
