Update: Președintele Parlamentului Igor Grosu a ieșit să discute cu agricultorii, care protestează în fața Parlamentului.
Update: Îmbrânceli între agricultorii care protestează în fața Parlamentului și Președinției, și carabinieri. Poliția le cere fermierilor să deblocheze drumul.
Update: După ce au ajuns la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Ion Creangă, fermierii revin cu tractoarele în Piața Marii Adunări Naționale pe bulevardul Ștefan cel Mare.
Update: Într-un comunicat remis presei, Președinția anunță că președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu reprezentanții agricultorilor și au discutat principalele probleme cu care aceștia se confruntă.
„Contextul și efectele crizelor în lanț, inclusiv energetice și de securitate, au generat costuri crescânde pentru producătorii agricoli. Președinta Maia Sandu a subliniat că toate instituțiile statului responsabile de domeniul agriculturii sunt în căutarea unor soluții realiste și viabile pentru susținerea producătorilor agricoli”, se arată în comunicatul Președinției.
Update: Fermierii se arată dezamăgiți și de discuția de astăzi cu președintele țării, Maia Sandu.
„A fost o discuție la general. Noi am venit cu propuneri. Domnul prim-ministrul spune una, dna Maia Sandu spune alta…noi nu avem timp să așteptăm, avem de lucru. Avem nevoie de soluții, dar nu de promisiuni”, a declarat unul dintre reprezentanții fermierilor.
Potrivit fermierilor și întâlnirea cu președinta nu a adus niciun rezultat. În semn de protest, agricultorii au pornit în marș cu tractoarele pe bulevardul Ștefan cel Mare din capitală
Update: Oamenii legii anunță că din cauza marșului agricultorilor pe anumite porțiuni traficul rutier este perturbat.
„Informăm șoferii că la moment agricultorii se deplasează cu tractoarele pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală spre sensul giratoriu de la Creangă. Pe anumite porțiuni de drum traficul rutier este perturbat. Rugăm conducătorii auto să manifeste înțelegere și respect reciproc”, anunță Poliția R. Moldova.
Reamintim că agricultorii protestează a treia zi în Capitală. Aceștia susțin că „neglijarea multiplelor crizelor în ramură agricolă timp de un an din partea autorităților” a făcut ca agricultorii să iasă cu tehnica agricolă pe traseele naționale, pentru a obține ajutor din partea Guvernului.