Odată cu victoria Ucrainei în războiul de agresiune declanșat de Rusia vor apărea toate premisele pentru soluționarea definitivă a problemei transnistrene. Declarația a fost făcută de deputatul PAS, Andrian Cheptonar, membru al Comisiei parlamentare pentru securitate și apărare națională.
Legislatorul a vorbit, în cadrul emisiunii ”Punte de reflecție” de la Vocea Basarabiei despre prioritățile guvernării în domeniul securității, inclusiv în problematica transnistreană.
”Problema transnistreană se va rezolva după ce Rusia va pierde și va pleca din Ucraina. Deci, la finele acestui război noi vom avea toate premisele să terminăm odată și pentru totdeauna cu această problemă”, a declarat Andrian Cheptonar.
Parlamentarul susține că în aceste condiții va fi pus punct și problemei aflării ilegale a trupelor ruse în stânga Nistrului.
”Zic, când se va termina războiul, când Ucraina va învinge, nu există alt scenariu, Ucraina va învinge, Rusia teroristă va pierde, sunt absolut sigur de aceste lucruri, iar mai devreme sau mai târziu, când Ucraina va câștiga, una dintre condițiile stabilirii păcii, în opinia mea, va fi eliminarea trupelor de ocupație ruse din raioanele de est ale Republicii Moldova”, a mai adăugat Andrian Cheptonar.