Viceprim-ministrul Mihai Popșoi, ministrul afacerilor externe, întreprinde, în perioada 25-26 iulie 2024, o vizită de lucru în Irlanda, la invitația omologului său irlandez, Micheál Martin, viceprim-ministru și ministru al afacerilor externe și apărării de la Dublin.
Potrivit MAE, vizita are loc în ajunul împlinirii a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Irlanda.
„În cadrul discuțiilor dintre Mihai Popșoi și Micheál Martin, vor fi abordate subiecte de cooperare bilaterală, progresul Republicii Moldova în domeniul integrării europene, agenda de reforme asociată acestui proces, precum și securitatea regională. Viceprim-ministrul Republicii Moldova va avea, de asemenea, o întrevedere cu Președintele Camerei Reprezentanților Parlamentului Irlandei, Seán Ó Fearghaíl. Agenda vizitei mai include întâlniri cu reprezentanți ai guvernului de la Dublin”, precizează MAE.
Totodată, oficialul moldovean va susține un discurs la Institutul pentru Afaceri Internaționale și Europene (IIEA), principalul think tank irlandez în domeniul afacerilor internaționale și politici publice.
„Mihai Popșoi se va referi la parcursul european al Republicii Moldova și avansarea reformelor structurale din procesul de integrare europeană”, mai precizează MAE.