VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Vicepreședinte al Parlamentului despre necesitatea remanierilor guvernamentale: „Garnitura acestui guvern este slabă”

Prim-ministra Natalia Gavrilița nu face față situației din Republica Moldova, guvernul este steril iar garnitura cabinetului de miniștri este slabă. Despre aceasta a declarat vicepreședintele Parlamentului R. Moldova, secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea, care a precizat că Executivul nu a implementat măsuri anticriză clare pe care să le resimtă cetățenii țării.

Potrivit lui Batrîncea, atunci când un guvern nu îndeplinește cerințele, așteptările cetățenilor și nu corespunde situației, pleacă in corpore.

„Acest cabinet de miniștri nu au manageri anticriză, nu au implementat măsuri anticriză clare pe care să le resimtă cetățenii Republicii Moldova. Aceste măsuri există în Ucraina care luptă, există în România, în Polonia, în Bulgaria, care au ajutat cetățenii să treacă peste criză, dar la noi acest guvern este unul steril la capitolul inițiative și în această situație dânșii categoric nu corespund situației zilei de astăzi”. a afirmat Batrîncea în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Vicepreședintele Legislativului a declarat că Natalia Gavrilița nu trebuie să facă în fiecare zi declarații politice dar să vină cu măsuri anticriză. Acesta a mai spus că această guvernare a aprobat politici liberale împotriva cetățenilor.

„Ca executiv, urmau să se consolideze profesional și să vină cu măsuri anticriză, să ajute sectorul agroalimentar, să ajute prin politici bugetar-fiscale agenții economici, să ajute cetățenii, să vină cu intervenții în piața bancară. O cifră-record pentru R. Moldova: veniturile băncilor comerciale în perioadă de criză, sunt istoric de mari, la 1 iunie au fost 1 miliard 600 de milioane de lei. Această guvernare a aprobat politici liberale împotriva cetățenilor”, a declarat secretarul executiv al PSRM.

Vlad Batrîncea a acuzat majoritatea PAS că a votat liberalizarea pieței petrolului, în timp ce țările vecine cu Republica Moldova au introdus controlul asupra formării prețurilor la petrol.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.