Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, anunță că a solicitat Guvernului un audit imediat al tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor. Demersul a fost făcut în contextul tragediei de la Măgdăcești, unde un bărbat vizat de o ordonanță de protecție și-ar fi împușcat mortal soția, după care și-ar fi pus capăt zilelor.
Totodată, după ce astăzi, Viorel Sochircă, directorul Inspectoratului Național de Probațiune, și-a depus demisia, vicepreședinta Parlamentului a subliniat că „demisiile sunt un început, nu sunt un răspuns”.
„Răspunsul este un sistem în care nicio femeie nu mai moare cu ordonanța de protecție în mână. O voi spune fără ocolișuri, pentru că orice altă formulare ar fi o insultă adusă memoriei femeii ucise la Măgdăcești. Ea a făcut totul corect. A depus plângeri. A cerut protecție. A obținut nu una, ci două ordonanțe de protecție. A avut încredere că legea o va apăra. Legea există. Instituțiile care trebuiau să o aplice — nu au fost acolo. Un agresor monitorizat electronic a ajuns nestingherit la ușa ei, cu o armă. Aceasta nu este doar o crimă. Este un femicid care putea fi prevenit. Am luptat ani de zile pentru ratificarea Convenției de la Istanbul. Pentru legislația care le spune femeilor: cereți ajutor, statul vă va proteja. Tocmai de aceea și eu nu o să tac. Am obligația să cer socoteală, instituțional și nominal, fiecărui om care trebuia să vegheze și nu a vegheat”, a spus Doina Gherman.
În acest context, vicepreședinta Parlamentului a solicitat Guvernului un audit imediat al tuturor cazurilor active de monitorizare electronică a agresorilor. „Fiecare femeie care are astăzi o ordonanță de protecție trebuie să știe dacă brățara agresorului ei funcționează. Astăzi. Nu după următoarea tragedie”, a conchis Doina Gherman.
Menționăm că luni, 31 august, doi soți, de 42 și 47 de ani, au fost găsiți morți în raionul Criuleni, după ce fiica lor de 15 ani a alertat Poliția. Potrivit informațiilor preliminare, femeia ar fi fost împușcată mortal de soțul său, care ulterior și-ar fi luat viața. Marți, Procuratura Generală a informat că bărbatul era vizat de o ordonanță de protecție. În acest context, procurorii verifică modul în care a fost executată ordonanța de protecție, inclusiv circumstanțele care au permis apropierea bărbatului de victimă.







