VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani, a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting

În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de vetting. O spune șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, potrivit căreia experiența pre-vetting-ului îi determină pe unii procurori să nu considere evaluarea extraordinară un proces eficient și corect. Veronica Dragalin spune că pentru a nu trece prin testul integrității, 10 procurori de la Procuratura Anticorupție și-au dat demisia, iar plecarea lor a complicat mult activitatea instituției, notează IPN.

Șefa Procuraturii Anticorupție spune că în ultima perioadă 10 procurori și-au dat demisia, refuzând să treacă prin exercițiul evaluării extraordinare. Veronica Dragalin spune că au plecat din sistem procurorul care gestiona investigarea fraudei bancare și alți procurori responsabili de domenii importante.

„Noi, cei care am decis să rămânem în sistem, am depus toate actele necesare la 13 iunie. Din păcate, am avut 10 procurori care și-au dat demisia din Procuratura Anticorupție, în loc să meargă înainte la procedura de vetting. E o provocare să depășim această situație, dar o să mergem înainte, pentru că asta este legea și noi ne conformăm. La fel ca toți procurorii anticorupție și eu am depus actele pe 13 iunie, urmează să vedem cât o să dureze procedura. Demisia celor 10 procurori a afectat activitatea Procuraturii Anticorupție. Sunt procurori care aveau dosare importante în gestiune. Procurorul principal responsabil de investigarea fraudei bancare și-a dat demisia. Alți patru procurori care au demisionat erau din secția Reprezentarea acuzării în instanțele de judecată, unde noi avem aproximativ 500 de cauze penale”, a spus Veronica Dragalin în cadrul emisiunii „În Context” de la postul public de televiziune.

Veronica Dragalin crede că după reformarea CSM și CSP, cele două entități ar trebui să se ocupe de curățarea sistemului. Totuși, șefa Procuraturii Anticorupție spune că atât ea, cât și procurorii rămași în sistem, se vom conforma legii privind evaluarea extraordinară.

„Am văzut experiența pre-vetting-ului. Am văzut interviurile publice, rezultatele în privința unor persoane care candidau la funcția de membru CSM sau CSP. Și în acești doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de vetting ca fiind unul obiectiv, eficient și corect. După mine, faptul că avem un CSM și un CSP trecute prin pre-vetting, reformate, acum aceste două organe ar putea gestiona mai departe procuratura și judecătoriile. Dar nu noi scriem legile în țara asta, noi ne conformăm deciziei politice cu privire la vetting”, a punctat șefa Procuraturii Anticorupție.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, după demisia celor 10 procurori, au rămas 38 de procurori anticorupție care au în gestiune aproximativ 700 cauze penale, inclusiv 200 la faza de urmărire penală și 500 în instanța de judecată.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.