VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Vernisajul Vinului 2025: „Seară de excelență” pentru un an în care Vinul Moldovei a cucerit scena mondială


Vinul Moldovei încheie un an excepțional printr-o ediție specială a Vernisajului Vinului, care va avea loc pe 12 decembrie, la Palatul Republicii. Cea de-a XXIV-a ediție se va desfășura sub conceptul „Seară de excelență a Vinului Moldovei” și va celebra reușitele internaționale care au transformat 2025 într-un an de referință pentru industria vitivinicolă națională.

În acest an, Republica Moldova a găzduit două evenimente de talie globală: Congresul Mondial OIV, ajuns la a 46-a ediție, și Concours Mondial de Bruxelles, ediția dedicată spumantelor. Aceste realizări au consolidat statutul țării ca jucător important pe harta mondială a vinului, sub brandul „Vinul Moldovei. Uimitor de bun”.

- Advertisement -

Ediția din acest an a Vernisajului, organizată sub sloganul „Vinul nostru cucerește lumea”, va reuni 80 de producători autohtoni, care vor prezenta peste 700 de vinuri – atât liniștite, cât și spumante –, inclusiv 45 de noi lansări. Oaspeții vor putea descoperi colecții proaspete și produse consacrate, într-un mediu dedicat culturii vinului de calitate.

Evenimentul va include și tradiționalul „Salon Divin”, unde vizitatorii vor avea ocazia să deguste divinuri cu Indicație Geografică Protejată (IGP) și distilate premiate la competiții internaționale. Peste 12 producători și-au anunțat prezența, urmând să prezinte peste 30 de produse noi și deja apreciate de public.

Vernisajul Vinului este organizat de Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV), instituție responsabilă de promovarea imaginii vinurilor moldovenești atât pe piața internă, cât și pe cea de export. ONVV continuă să încurajeze consumul responsabil și să aducă vinul mai aproape de consumatori, promovându-l ca parte esențială a identității culturale a Republicii Moldova.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.