Vântul puternic lasă fără curent mai multe localități din centrul și nordul țării

Rafalele puternice de vânt înregistrate pe parcursul zilei au provocat mai multe deconectări în rețelele electrice de transport din zonele de centru și nord ale Republicii Moldova, informează Moldelectrica.

Potrivit întreprinderii, echipele operative sunt mobilizate în teren și intervin pentru identificarea și remedierea defecțiunilor, precum și pentru restabilirea în regim de urgență a funcționării normale a rețelelor electrice.

- Advertisement -

Specialiștii monitorizează în timp real starea sistemului electroenergetic, iar intervențiile sunt desfășurate în condiții de siguranță, în coordonare cu operatorii de distribuție.

În contextul condițiilor meteorologice nefavorabile, autoritățile reamintesc populației importanța respectării regulilor de securitate electrică. Cetățenii sunt îndemnați să nu se apropie de fire electrice căzute la pământ, să nu atingă pilonii sau alte instalații electrice avariate și să nu intervină sub nicio formă asupra echipamentelor electrice deteriorate.

De asemenea, în cazul în care sunt observate situații periculoase, precum fire electrice căzute sau piloni avariați, oamenii sunt rugați să apeleze de urgență Serviciul 112.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.