VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Vadim Ceban, despre prețul la gaz pentru consumatori: Totul este foarte imprevizibil. Cum va fi piața, așa vom acționa

Reducerea consumului și economiile pe care le-a făcut Moldovagaz ne permit să trecem luna octombrie fără un deficit de gaze naturale. O spune președintele Consiliului de Administrație Moldovagaz, Vadim Ceban, potrivit căruia Republica Moldova ar putea avea probleme la capitolul aprovizionare cu gaze naturale începând cu luna noiembrie.

Vadim Ceban spune că, pe de o parte, sunt duse tratative cu Gazprom ca să ne ofere volumele necesare, pe de altă parte, au loc discuții astfel încât, la necesitate, să procurăm gaz din România, notează IPN. Volumul consumului de gaze naturale în luna septembrie curent a constituit 27,4 milioane de metri cubi, ceea ce este cu 37,8 % mai puțin în comparație cu aceeași perioadă a anului 2021. Președintele Moldovagaz spune că reducerea consumului ne permite să avem volumele necesare de gaz până la sfârșitul lunii octombrie.

„Pentru luna octombrie suntem asigurați cu capacitățile anuale deja rezervate, pe care le avem conform contractului. Solicitarea noastră a fost să primim volume mai mari de gaze naturale. Dar întrucât și timpul de afară ne ajută să trecem mai lejer de această perioadă, comparativ cu anul trecut, în plus s-a redus consumul, respectiv volumele prevăzute pentru octombrie sunt destule. Suntem preocupați de luna noiembrie, când va începe și sezonul de încălzire. Din câte cunosc, sunt discuții privind aprovizionarea țării cu resurse energetice din România.

Noi acum discutăm și cu Gazprom în privința majorării volumelor pentru luna noiembrie. În plus, acum avem și compania Energocom care asigură țara cu resurse energetice în situații excepționale sau se ocupă de acoperirea volumelor deficitare”, a spus Vadim Ceban în cadrul unei ediții speciale la postul public de televiziune Moldova 1.

Potrivit șefului Moldovagaz, deocamdată, nu există premise pentru o nouă majorare a tarifului. Dacă nu vor exista șocuri majore pe piața internațională, tariful va rămâne de 29,26 lei pentru un metru cub, cel puțin până la sfârșitul anului.

„În prognozele pe care le-am prezentat ANRE și s-a aprobat tariful, calculele le-am făcut până la sfârșitul anului. Sperăm să nu fie mari șocuri pe piața gazelor naturale ca să ne încadrăm în tariful existent. Dar totul este foarte imprevizibil. Cum va fi piața, așa vom acționa”, a mai spus Vadim Ceban.

Șeful Moldovagaz a explicat de ce compania a alocat suplimentar către Centrala de la Cuciurgan 0,9 milioane de metri cubi de gaz pentru a produce necesarul de energie electrică pentru 24 de ore. Decizia a fost luată după ce Kievul a anunțat că nu mai vinde energie electrică, urmare a atacurilor cu rachete rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene.

„Pentru centrala de la Cuciurgan furnizor este Tiraspoltransgaz, volumele lunare sunt repartizate între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz, în cazul în care avem economii pe malul drept, putem ajuta compania Tiraspoltransgaz și respectiv Centrala de la Cuciurgan ca să fie aprovizionată toată țara cu energie electrică. Noi cu ce putem ajutăm companiile electrice, pentru că suntem interdependenți”, a menționat șeful Moldovagaz.

Ieri, vicepremierul Andrei Spînu a anunțat că Republica Moldova va cumpăra energie electrică din România la un preț de 450 RON/MWh (aproximativ 90 EUR/MWh). Energia electrică va avea un preț mai mic decât prețurile de pe piață și va asigura necesarul de 30% pe care nu-l mai putem primi din Ucraina.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.