La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” va avea loc inaugurarea Centrului de Medicină Moleculară și a Centrului de Medicină Personalizată, subdiviziuni științifice realizate în urma implementării subproiectului „FORCE_Med”. Evenimentul va avea loc pe 10 decembrie 2024, în Blocul didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi” din Chișinău, începând cu ora 11:00.
Subproiectul a contribuit la modernizarea infrastructurii educaționale, cu achiziționarea de mobilier și echipamente performante pentru laboratoare, dotarea a trei săli de studii cu table interactive și computere, precum și instalarea echipamentului video necesar pentru teleeducație. Licențele pentru analize statistice și bioinformatice vor sprijini instruirea studenților și cercetătorilor la disciplinele Biostatistică și Bioinformatică, îmbunătățind astfel procesul educațional și cercetarea științifică.
Proiectul face parte din inițiativa „Învățământul Superior din Moldova”, implementată de Ministerul Educației și Cercetării, cu finanțare din partea Băncii Mondiale.