VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Unitățile de urgență vor fi dotate cu alte 41 de ambulanțe, achiziționate cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei

41 de ambulanțe au fost distribuite, astăzi, către substațiile și punctele de asistență medicală urgentă ale Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP). La eveniment au participat prim-ministrul Dorin Recean și ministra Sănătății, Ala Nemerenco.

Prim-ministrul Dorin Recean a felicitat echipele de urgență care vor utiliza noile autosanitare și a accentuat că Guvernul va continua să modernizeze sistemul de sănătate. „Astfel de achiziții nu trebuie să constituie un eveniment special, ci să devină normalitatea noastră, în care avem tot echipamentul necesar pentru a salva vieți. Vom construi capacitatea de a fi la o distanță nu mai mare de 15 minute până la pacient, în așa fel încât fiecare viață care poate fi salvată, să fie salvată”, a spus premierul.

Premierul Dorin Recean a accentuat că sistemul medical a beneficiat de investiții de peste 3 miliarde de lei în ultimii ani, iar efortul de asigurare a serviciilor medicale cât mai calitative va continua. „Avem oameni foarte buni – și cei care sunt aici, și cei care sunt în clinicile și spitalele noastre – și vom echipa cap-coadă sistemul medical, ca să putem salva fiecare viață, nu contează că se află la Chișinău, la Nord sau la Sud”, a adăugat prim-ministrul.

Cele 41 de ambulanțe au un cost total de circa 3,5 milioane de euro și fac parte din lotul de 62 de autosanitare, achiziționat de Ministerul Sănătății cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. În luna octombrie, urmează să fie distribuie încă 21 de autosanitare. 

Menționăm că, în ultimii doi ani, au fost achiziționate și distribuite 184 de autosanitare pentru înnoirea parcului auto al CNAMUP, cu un cost total de circa 235 de milioane de lei. Dintre acestea: 151 autosanitare – în baza Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), iar 33 autosanitare, cu sprijinul partenerilor externi (UNFPA, OIM).

În ultimii ani, alte investiții majore în sistemul medical au fost direcționate pentru deschiderea a 13 centre destinate pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale, pentru renovarea secțiilor de terapie intensivă, dotarea cu 12 tomografe computerizate, implementarea proiectului „Farmacie în satul tău”, sporirea cu 40% a numărului medicamentelor compensate. De asemenea, au fost renovate 36 de substații și puncte de asistență medicală urgentă prespitalicească ale CNAMUP.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.