VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Un polițist de frontieră a ajuns pe banca acuzaților. A pretins că poate influența un procuror în schimbul a 12 000 de euro

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui ofițer de urmărire penală al Serviciului urmărire penală al Sectorului Poliţiei de Frontieră Aeroportul Internaţional Chişinău al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, fiind acuzat de trafic de influență 

Urmărirea penală a fost pornită în iunie 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza unui denunț.

În rezultatul efectuării urmăririi penale, s-a stabilit că, învinuitul, a pretins și primit de la denunțător suma de 12 000 euro, susținând că are influență asupra unui procuror din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale în gestiune căruia se afla cauza penală în privința denunțătorului și a soției acestuia, urmând să-l determine să adopte o ordonanță de scoatere de sub urmărire penală și clasarea cauzei penale.

Anterior, Procuratura Anticorupție a informat despre reținerea polițistului de frontieră după primirea a 12 000 euro. Învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă legea prevede pedeapsă sub formă amendă de la 150 000 la 200 000 lei sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Totodată, în scopul garantării executării pedepsei cu amendă a fost aplicat sechestru asupra unui mijloc de transport deținut cu drept de proprietate de către învinuit, valoarea căruia depășește 400 000 lei și asupra mijloacelor bănești în sumă de 55 000 MDL și 2 000 Euro.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.