VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Un pas spre reforma administrativ-teritorială: Leova și Fălești încep amalgamarea

 Două grupuri de unități administrativ-teritoriale din Republica Moldova au aprobat decizii privind amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale.

Primul grup este constituit din orașul Leova și satele Sîrma, Tochile-Răducani și Sărata-Răzeși, iar al doilea grup include satul Călinești, comuna Chetriș și satul Hîncești din raionul Fălești. Un proiect de modificare a Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova a fost aprobat de Parlament în ambele lecturi.

- Advertisement -

Localitățile respective au întrunit condițiile și criteriile obligatorii de amalgamare voluntară, printre care continuitatea teritorială, numărul populației, precum și distanța până la centrul administrativ.

Amalgamarea voluntară este un proces de comasare benevolă a două sau a mai multor unități administrativ-teritoriale (UAT), de nivel întâi, în baza deciziilor consiliilor locale, cu respectarea condițiilor de bază, criteriilor și a procedurilor prevăzute de legislație, pentru a forma o singură unitate administrativă. Amalgamarea voluntară a UAT va avea efecte pozitive asupra mediului de afaceri local, oferind oportunități semnificative pentru investiții, eficientizarea serviciilor și dezvoltarea infrastructurii locale.

Amalgamarea va aduce mai multe investiții directe în infrastructură locală – sisteme de aprovizionare cu apă, drumuri, canalizare, salubrizare și va spori accesul la fonduri naționale și europene pentru proiecte concrete. La fel, va facilita accesul populației la servicii publice, prin intermediul centrelor unice de prestare a serviciilor în fiecare localitate, și va încuraja cetățenii să participe la procesul decizional.

Procesul de amalgamare voluntară a fost inițiat în perioada noiembrie-decembrie 2024, având drept scop formarea unei unități administrativ-teritoriale consolidate, cu potențial de dezvoltare socio-economică durabilă, utilizare mai eficientă a resurselor și о administrare publică locală optimizată.

Până în prezent, 34 de primării din cele 898 existente au demarat deja procedura de amalgamare voluntară.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.