VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Un inspector vamal și un fost consilier municipal, prinși cu avere nejustificată de peste 2 milioane de lei

Un inspector vamal și un fost consilier municipal au ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI), după ce au fost prinși cu avere nejustificată de peste 2 milioane de lei.

Potrivit unui comunicat remis de ANI, la un inspector principal al unui Birou Vamal și a membrilor familiei sale a fost constatată deținerea unei averi cu caracter nejustificat în mărime de 713.536 lei, avere dobândită pe parcursul anului 2021.

Inspectorului vamal îi vor fi încetate raporturile de muncă după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești prin care se va confirma existența averii nejustificate sau din data rămânerii definitive a actului de constatare”, precizează ANI.

Totodată, avere cu caracter nejustificat în mărime totală de 1 milion 349 mii 907 lei, dobândită în perioada anilor 2017-2023, a fost constatată la un consilier al Consiliului municipal Chișinău împreună cu membrii familiei.

În baza acestor două acte de constatare, cauzele vor fi transmise în instanțele de judecată competente spre examinare, în vederea dispunerii confiscării averilor nejustificate.

Subiecții declarării vizați vor fi decăzuți din dreptul de a exercita anumite funcții, fiind înscriși în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică sau o funcție de demnitate publică.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.