VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Surse: Un important general rus dispărut din spațiul public după rebeliunea Wagner, arestat

Generalul rus Serghei Surovikin a fost arestat, declară două surse de la Ministerul rus al Apărării, sub protecţia anonimatului, relatează The Moscow Times.

Ministerul nu a comentat în mod oficial arestarea lui Surovikin, care nu a mai fost văzut în public de sâmbătă, când şeful grupării paramilitare ruse Evgheni Prigojin şi-a lansat rebeliunea împotriva conducerii militare ruse.

„Situaţia lui nu era OK. În ceea ce priveşte autorităţile. Nu pot spune nimic mai mult”, declară una dintre surse.

Cea de a doua surdă declară că arestarea a avut loc ”în contextul Prigojin”.

”Aparent, (Surovikin) a ales tabăra lui Prigojin în timpul revoltei, iar eu l-au strâns de c(…)”, declară această sursă.

Întrebată unde se află în prezent generalul, această sursă a răspuns că ”nici măcar nu comentăm cu privire la această informaţie pe canalele noastre interne”.

Ssursele nu precizeză dacă generalul a fost reţinut ca suspect sau ca martor.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a refuzat să comenteze cu privire la locul unde se află Surovikin şi i-a trimis pe jurnalişti la Ministerul rus al Apărării.

Financial Times dezvăluie, ulterior, citând trei surse la curent cu dosarul, că generalul a fost arestat într-o ”reprimare a elitelor favorabile războiului”.

Bloomberg şi publicaţie independnetă de investigaţii IStories au scris materiale asemănătoare, însă precizează că Surovikin a fost doar interogat de către autorităţi şi apoi eliberat.

Bloggerul pro-război Vladimir Romanov scria miercuri că Surovikin a fost arestat sâmbătă, ziua rebeliunii lui Prigojin.

El susţine că Surovikin se află în prezent încarcerat în centrul de Detenţie Lefortovo de la Moscova.

Redactorul-şef al postului închis de radio Ecoul Moscovei, Aleksei Venediktov, a scris într-o postare e Telegram că Surovikin nu s-a aflat în contact cu familia sa de trei zile şi că gardienii săi nu răspund.

The New York Times (NYT) dezvăluia marţi, citând oficiali americani, că Surovikin era la curent cu planul lui Prigojin de a instiga la rebeliune împotriva conducerii militare ruse.

Peskov a respins miercuri aceste dezvăluiri drept „speculaţii şi zvonuri”, sugerând că Vladimir Putin nu a dat curs cererii lui Prigojin de a remania conducerea armatei ruse.

Rebeliunea Wagner de sâmbătă a declanşat cea mai gravă criză în domeniul securităţii, dar și în domeniul politic din ultimele decenii.

Prigojin a acceptat sâmbătă seara să pună capăt rebeliunii, în schimbul unei imunităţi în exil, într-un acord mediat de către preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko.

Generalul Serghei Surovikin a fost comandantul Forţelor ruse în Ucraina timp de trei luni, în perioada octombrie 2022-ianuarie 2023, când a fost înlocuit cu şeful Statului Major, generalul Valeri Gherasimov.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.