VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Un grup de protestatari, în fața MAI

Câteva zeci de manifestanți, reprezentanți ai Partidului ”Renaștere”, au venit azi în fața Ministerului de Interne. Ca să nu fie plouați în timpul protestului, organizatorii au instalat câteva corturi de grădină unde și-au ținut discursurile, după care au plecat.

Printre scandările simpatizanților formațiunii au fost „Rușine!” și „Jos dictatura!”. Partidul ”Renaștere” a revenit în atenția publicului după plecările socialiștilor Alexandr Nesterovski, Irina Lozovan, Alexandr Suhodolski, Vasile Bolea.

Formațiunea, ai cărei membri au confirmat întâlniri directe cu fugarul penal Ilan Șor, a inițiat o procedură prin care să declare neconstituțională formațiunea de guvernare – PAS.

„A fost o acțiune de protest. După cum ați văzut, poliția a avut ordin și a scos câteva corturi instalate la Bălți, Edineț și Chișinău. Au scos chiar și bannerele. Încearcă, astfel, să ne împiedice să colectăm semnături. Dacă nu le plac bannerele, am început să imprimăm lozinca pe foi vatman. Dacă ne vor dezinstala corturile, vom merge pe drum și vom colecta semnături. Nu ne vor opri”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Partidului „Renaștere”, Olesea Vitneanskaia, pentru News Maker.

Ministerul de Interne nu a comentat protestul din fața instituției. Partidul ”Renaștere” a fost creat în toamna 2012 de răposatul deputat al Partidului Comuniștilor Vadim Mișin, de deputatul PCRM, de atunci, Oleg Babenco, și de fostul premier Vasile Tarlev.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.