VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Un cuplu din Bălți, condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri

Un cuplu din municipiul Bălți a fost condamnat la 9 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Substanțele narcotice ridicate sunt evaluate pe piața neagră la aproximativ 4.500.000 de lei.

Potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), bărbatul și amanta sa au fost opriți în apropierea satului Bilicenii Vechi, raionul Sângerei, în timp ce se deplasau cu un microbuz de rută spre Chișinău, unde intenționau să pună în vânzare drogurile.

- Advertisement -

Cei doi au fost coborâți din microbuz, iar în rucsacul purtat de femeia de 25 de ani, originară din Rusia, oamenii legii au descoperit cantități considerabile de droguri, dar și o mini-lopată de grădinărit. Instrumentul urma să fie utilizat pentru plasarea substanțelor narcotice în ascunzișuri.

Ulterior, în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile inculpaților, oamenii legii au ridicat mai multe tipuri de droguri.

Cei doi continuă să fie în custodia statului, după solicitarea arestului în privința acestora de către PCCOCS în decembrie 2024. Drogurile confiscate urmează să fie distruse prin ardere după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.