Un cetățean al Republicii Moldova a avut de suferit în urma atacului cu drone asupra punctului ucrainean de trecere a frontierei Starokazacie, aflat la granița cu Republica Moldova.
Potrivit Ministerului de Externe, acesta a refuzat spitalizarea și și-a continuat deplasarea cu automobilul spre Chișinău. În același timp, cele două persoane decedate după atacul cu drone sunt cetățeni ai Ucrainei. Până la această oră, informații privind eventuale victime în rândul cetățenilor Republicii Moldova nu au fost confirmate.
În ceea ce privește mijloacele de transport din Republica Moldova care ar fi fost avariate sau distruse în urma atacului, informațiile sunt în curs de verificare. „Suntem în contact cu autoritățile ucrainene și vom reveni cu date confirmate”, se arată într-o notă informativă.
Menționăm că, în noaptea de 8 spre 9 septembrie 2026, două persoane au murit în urma unui atac cu drone asupra punctului ucrainean de trecere a frontierei Starokazacie, aflat la granița cu Republica Moldova.







