VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Un avocat, reținut într-un dosar de trafic de influență. CNA: ar fi cerut 30 de mii de euro pentru a soluționa un dosar în instanță

Un avocat a fost reținut marți, 8 noiembrie, de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA), într-un dosar de trafic de influență. Avocatul ar fi pretins 30 000 de euro de la un condamnat susținând că îl poate ajuta să scape de pedeapsă în instanța de apel. 

Potrivit materialelor cauzei, avocatul s-ar fi oferit să intervină la magistrații Curții de Apel Bălți cu solicitarea de a casa integral sentința emisă de Judecătoria Drochia, în cazul clientului său, care l-a condamnat la 9 ani și 10 luni de închisoare pentru escrocherie. 

Astfel, sub controlul DGT Nord a CNA și PA s-a efectuat transmiterea către avocat a unei tranșe de 5000 de euro – acțiune documentată cu mijloace speciale în cadrul cauzei penale. Pentru acumularea probatoriului suplimentar, astăzi au fost efectuate percheziții la domiciliul și în automobilele bănuitului, iar în prezent au loc acțiuni de urmărire penală la biroul acestuia din or. Edineț. 

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.