Un atelier modern a fost inaugurat astăzi, 15 septembrie, în cadrul Centrului de Excelență în Energetică și Electronică din Chișinău.
Reconstrucția capitală a atelierului are o valoare de peste 24 de milioane și a fost finanțată de Uniunea Europeană, cu sprijinul Ministerului Educației.
Atelierul dispune de un laborator dotat cu echipamente moderne, care permite instruirea practică a elevilor în instalarea panourilor fotovoltaice – o competență esențială în contextul tranziției energetice.
Prezentă la eveniment, președinta Maia Sandu a subliniat importanța acestor investiții în viitorul tinerilor și al Republicii Moldova. „Energetica și electronica sunt domenii în plină dezvoltare, iar acum tinerii pot să învețe într-un mediu modern și bine pregătit pentru nevoile lor, în timp ce profesorii dispun de instrumente care le fac munca mai eficientă. Aceste investiții ne ajută să formăm aici, acasă, o generație de specialiști motivați și bine pregătiți, care vor dezvolta Republica Moldova”, a declarat șefa statului.
La rândul său, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a adăugat că aportul noii generații de specialiști va fi crucial în implementarea Strategiei Energetice a Republicii Moldova până în 2050, care prevede că 90% din consumul național de energie va fi acoperit din surse regenerabile interne.
„Investițiile în educație și infrastructura tehnică sunt fundamentale pentru dezvoltarea sectorului energetic. Moldova are nevoie de profesioniști bine pregătiți pentru tranziția energetică, integrarea surselor regenerabile și digitalizarea sistemului”, a declarat ministrul Junghietu.
Menționăm că renovarea și modernizarea Centrului de Excelență în Energetică și Electronică a fost inițiata în anul 2018 și are o valoare totală de aproximativ 75 de milioane de lei. Bani au fost oferiți de Uniunea Europeană. Astfel, 34 de milioane de lei au fost alocate pentru modernizarea departamentului Electronică, iar 41 de milioane de lei pentru renovarea blocului central și a atelierelor departamentului Energetică.






