VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

UE și Ucraina își vor recunoaște și executa reciproc hotărârile judecătorești

Consiliul European a convenit luni, 24 aprilie, să stabilească relații convenționale cu Ucraina în cadrul Convenției de la Haga privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine în materie civilă sau comercială (așa-numita „Convenție privind hotărârile judecătorești”).

Încheiată în 2019, această Convenție de la Haga este un tratat internațional care obligă statele contractante să recunoască și să execute hotărârile judecătorești pronunțate în materie civilă sau comercială în alte state părți la convenție.

Prin această decizie de recunoaștere și executare reciprocă a hotărârilor judecătorești, legăturile dintre UE și Ucraina vor deveni și mai puternice”, a declarat Gunnar Strömmer, ministrul suedez al justiției.

În 2022, Ucraina a ratificat convenția, în temeiul căreia vor fi stabilite relații convenționale între Ucraina și UE la 1 septembrie 2023, cu excepția cazului în care oricare dintre cele două părți se opune.

Statele membre ale Uniunii Europene consideră că nu există obstacole fundamentale, legate de pildă de independența și eficiența sistemului judiciar, de lupta împotriva corupției sau de respectarea drepturilor fundamentale, care ar putea împiedica UE să stabilească relații convenționale cu Ucraina.

Prin urmare, decizia de astăzi pregătește calea pentru stabilirea de relații convenționale între UE și Ucraina în temeiul Convenției privind hotărârile judecătorești. Aceasta va facilita recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești ale UE și ale Ucrainei în materie civilă și comercială, constituind astfel un instrument important pentru facilitarea comerțului internațional.

Convenția privind hotărârile judecătorești a fost negociată la Conferința de la Haga de Drept Internațional Privat și a fost semnată la 2 iulie 2019. Ea va intra în vigoare la data de 1 septembrie 2023.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.