VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

UE, pregătită să sprijine Moldova în fața șocurilor economice

Uniunea Europeană apreciază modul în care Republica Moldova a făcut față crizelor din ultimii doi ani și este gata să susțină în continuare Chișinăul în fața șocurilor economice. Declarația a fost făcută de comisarul UE pentru Economie, Paolo Gentiloni, în cadrul unei conferințe pe care a susținut-o împreună la Chișinău cu premierul Dorin Recean.

”Am avut o discuție bună cu privire la următorii pași privind sprijinul UE și relațiile dintre UE și Moldova. Țara voastră s-a confruntat cu provocări mari în ultimii doi ani, a fost criza pandemică, energetică, impactul războiului și atacurile hibride. Conducerea a fost capabilă să facă față acestor provocări. Apreciem faptul cum Moldova face față acestor șocuri cumulative. Suntem mândri să contribuim la depășirea acestor șocuri. Aceste eforturi au avut loc paralel cu reforme ambițioase. Moldova a dovedit că este o țară mică cu inimă mare. Condițiile convenite vor consolida mediul energetic, vor sprijini lupta împotriva corupție”, a declarat oficialul UE.

La rândul său, premierul Dorin Recean a vorbit despre pașii parcurși de Moldova în parcursul european.

”Am vorbit despre cele nou condiționalități, trei sunt realizate în totalitate. Am mulțumit pentru bugetul suplimentar alocat pentru Moldova în acest an. Am discutat despre diferite recomandări ca asistența să fie folosită mai eficient, așa încât să susținem economia noastră. Am discutat despre comerț și exporturi, am apreciat că avem o deschidere pentru liberalizarea comerțului cu UE pentru creșterea exporturilor. Ne-am exprimat interesul de a fi incluși în exercițiul programului de reformă economică, asta este necesar pentru a consolida capacitățile pentru a stimula economia”, a declarat Dorin Recean.

Amintim, până acum, toți înalții demnitari moldoveni au declarat că până la sfârșitul acestui an, autoritățile de la Chișinău urmează să înceapă negocierile cu UE în contextul statutului de țară-candidată la aderare, oferit anul trecut Republicii Moldova.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.