VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

UE pregătește varianta digitală a monedei euro

Comisia Europeană a prezentat proiectul pentru varianta digitală a monedei euro, document ce a dat naștere multor teorii ale conspirației și o reticență din partea băncilor, care au precizat că inițiativa nu răspunde la o așteptare veritabilă a cetățenilor. 

Criticii proiectului, inclusiv europarlamentari, susțin că Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană „trebuie încă să explice în mod convingător de ce am avea nevoie de el”. Pentru BCE, dematerializarea crescută a plăţilor, în special în contextul exploziei comerţului electronic, necesită crearea unui euro digital, în caz contrar existând riscul ca moneda unică să fie concurată din ce în ce mai mult de criptomonede sau de versiunile digitale ale monedelor străine.

BCE a început, în luna iulie 2021, un studiu cu privire la furnizarea de monede şi bancnote sub formă electronică, începând din 2027 sau 2028. Acest proiect va fi negociat timp de mai multe luni cu statele membre şi cu Parlamentul European. Euro digital generează, înainte de toate, incertitudini alimentate de campaniile de dezinformare. Pe reţelele sociale au apărut zvonuri că se intenţionează eliminarea banilor numerar pentru a „permite o supraveghere generalizată a cetăţenilor”, prin intermediul controlului achiziţiilor şi tranzacţiilor lor financiare. Cu toate acestea, moneda electronică nu va fi decât o opţiune de plată suplimentară, care va completa numerarul. Stocat pe un card sau pe telefonul mobil, euro digital va oferi o opţiune de plată care va conserva anonimatul.

Însă micile companii şi anumite asociaţii cu scop nelucrativ vor putea refuza să accepte plăţi cu euro digital, la fel ca şi persoanele fizice în cadrul tranzacţiilor lor personale.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.