VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

UE oferă 13 milioane de euro pentru depășirea crizei energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Uniunea Europeană investește 13 milioane de euro pentru a ajuta Moldova să depășească criza energetică și să reducă emisiile de gaze cu efect de seră.

Potrivit Ministerului Energiei, programului „Abordarea impactului crizei energetice în Republica Moldova”, implementat de PNUD, a sprijinit Republica Moldova în depășirea crizei energetice din ultimii doi ani prin crearea sistemului de compensații pentru 800 000 familii vulnerabile energetic.

Programul respectiv a susținut transpunerea celor mai importante directive europene în domeniul energetic și a implementat programe pilot de reducere a consumului de energie.

„Panouri fotovoltaice cu capacitatea totală de 1 MW vor genera energia necesară pentru 5 spitale raionale din: Florești, Nisporeni, Ștefan Vodă, Cahul și Călărași. Acestea vor produce anual cca 1,2 GWh de energie electrică verde și vor reduce cu 585 de tone de CO2eq anual emisiile de gaze cu efect de seră”, precizează ministerul Energiei.

Astfel, programul va contribui la obiectivul Moldovei de a decarboniza sectorul energetic înainte de anul 2050.

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.