VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

UE ia în considerare să antreneze soldați în Ucraina. Ungaria avertizează împotriva riscurilor

Miniştrii apărării din statele UE se află la Bruxelles vineri pentru a discuta despre operaţiunea în desfăşurare a UE de a instrui soldaţi ucraineni pentru a-şi apăra ţara împotriva invaziei ruse, relatează dpa, citat de Agerpres.

Un plan de a muta unele dintre operaţiunile de instruire ale UE în Ucraina urmează a fi dezbătut. În prezent instruirea are loc în Germania şi Polonia, iar misiunea a început în noiembrie 2022.

Până în prezent 52.000 de soldaţi ucraineni au fost instruiţi, potrivit datelor UE din luna mai. UE vrea să instruiască alţi 60.000 de soldaţi ucraineni până la sfârşitul verii din lui 2024, iar miniştrii apărării din UE vor dezbate extinderea misiunii până în 2026.

Preşedintele francez Emmanuel Macron, susţinut de Lituania, a semnalat că este favorabil instruirii soldaţilor ucraineni în Ucraina. Un număr de state UE, între care şi Germania, au preocupări legate de o astfel de decizie.

Reuniunea este una informală, ceea ce se înseamnă că miniştrii nu urmează să ia decizii oficiale. Aceasta va fi prezidată de şeful diplomaţii UE, Josep Borrell, la fel ca şi reuniunea informală a miniştrilor de externe de joi.

Iniţial întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc în Budapesta, dar miniştrii au mutat-o la Bruxelles pentru a protesta împotriva întâlnirii premierului ungar Viktor Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin de la începutul lui iulie.

Înainte de a pleca spre Bruxelles pentru întâlnirea cu omologii săi, Szijjarto a criticat comportamentul „imprevizibil” al șefului diplomației europene, Josep Borrell, care, în opinia sa, înainte de plecarea din funcție, face propuneri tot mai riscante” atât în legătură cu Ucraina, cât și cu Orientul Mijlociu”, propuneri ce ar putea duce la escaladarea conflictelor.

De asemenea, Borrell susține livrarea suplimentară de arme către Ucraina și permisiunea ca forțele armate ucrainene să folosească echipamente occidentale pentru a lansa atacuri pe teritoriul Rusiei, a adăugat Szijjarto.

Ministrul ungar a subliniat că Budapesta se opune ferm acestor propuneri, pe care le consideră periculoase și susceptibile de a escalada războiul din Ucraina. El a menționat că Ungaria va promova la reuniunea de la Bruxelles o poziție favorabilă păcii.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.