VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

UE extinde plafonarea prețurilor pentru gaze cu un an

Uniunea Europeană va extinde cu încă un an plafonarea preţurilor pentru gaze, ca o protecţie contra unor posibile şocuri ale preţurilor la energie, după ce miniştrii Energiei din UE au sprijinit planul, transmite Digi24. 

Prima dată, UE a convenit limitarea preţului gazelor în decembrie 2022, după luni de preţuri ridicate la energie, cauzate de reducerea livrărilor de gaze ruseşti către Europa, după invadarea Ucrainei. Securitatea energetică a continentului este într-o situaţie mult mai bună în prezent, decât iarna trecută, preţurile la energie sunt mult mai scăzute, ţările şi-au asigurat noi surse de aprovizionare iar facilităţile de stocare de gaze sunt aproape pline. 

„În pofida startului relativ bun din această iarnă, situaţia geopolitică rămâne fragilă. Şi aceste măsuri de urgenţă protejează consumatorii de preţurile excesive la energie”, a afirmat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson. 

Plafonarea preţurilor la gaze urma să expire în februarie 2024, iar acum se va aplica până la 31 ianuarie 2025, au convenit miniştrii Energiei din UE. Alte două măsuri au fost extinse cu 12 luni. Prima acordă mai rapid permise pentru proiectele de energie regenerabilă, pentru a ajuta ţările să înlocuiască gazele ruseşti cu energie curată, iar cealaltă stabileşte reglementările prin care ţările se pot ajuta cu aprovizionarea cu gaze într-o perioadă de deficit. 

Conform calculelor Reuters, gigantul rus Gazprom a livrat 27 miliarde metri cubi de gaze Europei în 2023, un declin semnificativ faţă de 180 de miliarde în 2018. Executivul comunitar a propus plafonarea preţurilor la gaze atunci când preţurile la hub-ul de gaze TTF ar depăşi nivelul de 275 de euro/Megawatt oră timp de două săptămâni consecutiv şi atunci când preţurile TTF vor fi mai mari cu 58 de euro faţă de preţul mediu mondial la gaze naturale lichefiate timp de 10 zile de tranzacţionare. Această plafonare nu s-a aplicat deoarece nu s-au mai atins aceste preţuri la gaze, după perioada de vârf a crizei energetice din Europa. Marţi, la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale se situau la aproximativ 34 euro pentru un Megawatt-oră.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.