VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

UE debursează alte 105 milioane de euro pentru R. Moldova

„Până la sfârșitul acestui an, vor fi debursate alte 105 milioane de euro destinate Fondului de reducere a vulnerabilității energetice”. Anunțul a fost făcut de președinta R. Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei conferințe comune cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Sprijinul Uniunii Europene în acești ani grei a dovedit – și dovedește în continuare – că solidaritatea reprezintă temelia pe care s-a constituit și funcționează Uniunea Europeană. De aceea ne dorim foarte mult să facem parte din această uniune, să ne alăturăm acestui proiect de pace și prosperitate comun, în care țările sunt solidare unele cu altele, și să contribuim la promovarea valorilor noastre comune”, a declarat Maia Sandu.

Menționăm că debursarea celor 105 milioane de euro este prevăzută de Amendamentul nr. 2 la Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană privind Contractul de consolidare a statului şi rezilienţei pentru Republica Moldova, semnat astăzi de către Gert Jan Koopman, directorul general al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea (DG NEAR) a Comisiei Europene, și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba. 

Banii fac parte din pachetul de asistență a Uniunii Europene de 250 milioane de euro, anunțate anul trecut. 

Fondul de reducere a vulnerabilității energetice a fost instituit în Republica Moldova în anul trecut, care are drept  obiectiv prevenirea și combaterea vulnerabilității energetice a populației. Sursele de finanțare a fondului  sunt mijloacele bugetului de stat, cele europene sau alte surse externe.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.