VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

UE alocă 2 miliarde de euro pentru drone destinate Ucrainei

Uniunea Europeană va investi 2 miliarde de euro pentru a furniza drone Ucrainei, a anunțat marți președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Este cel mai concret pas al blocului comunitar de până acum pentru a consolida capacitățile de luptă ale Kievului prin sisteme aeriene fără pilot, transmite POLITICO.

„Am convenit cu Ucraina că un total de 2 miliarde de euro vor fi cheltuite acum pentru drone”, a declarat von der Leyen reporterilor, alături de secretarul general al NATO, Mark Rutte. Ea a subliniat că această inițiativă va sprijini atât Ucraina, cât și industria europeană de apărare.

- Advertisement -

În paralel, von der Leyen a prezentat un plan pentru un „împrumut de reparații” legat de activele rusești înghețate în Europa. Împrumutul ar urma să fie rambursat de Ucraina doar în cazul în care Rusia plătește despăgubiri după război.

Mark Rutte a susținut inițiativa UE privind un „zid al dronelor” pe flancul estic, considerând-o necesară în contextul incidentelor aeriene recente din Polonia, Estonia și Danemarca. „Nu putem cheltui milioane pe rachete pentru a elimina drone care costă câteva mii”, a avertizat el.

Anunțurile vin înaintea summitului informal al Consiliului European de la Copenhaga, unde liderii europeni vor discuta despre planurile de apărare comune și pregătirea pentru o strategie NATO-UE până în 2030.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.