Un bombardament rus asupra orașului ucrainean Dnipro a făcut marți cel puțin șapte morți și circa 70 de răniți, potrivit autorităților regionale, o nouă dovadă că Rusia își continuă loviturile în Ucraina, negocierile între cele două țări aflându-se într-un punct mort, informează AFP.
„La Dnipro, numărul de morți cauzate de atacul rus a ajuns la șapte. Circa 70 de persoane au fost rănite, printre care 10 copii”, a declarat șeful administrației militare regionale Serghei Lisak, precizând că bilanțul ar putea crește, transmite Agerpres.
Alte două persoane au fost ucise într-un atac rus distinct asupra orașului Samar, în aceeași regiune, a adăugat el.
După atacul sângeros al Rusiei asupra orașului Dnipro, în zona central-estică a Ucrainei, și înainte de deschiderea summitului NATO, Kievul a acuzat Moscova că trimite „un mesaj de teroare și de respingere a păci”.
„În timp ce liderii se reunesc la Haga pentru summitul NATO, Rusia trimite un mesaj de teroare și de respingere a păcii. Ține de credibilitatea aliaților să sporească presiunea asupra Moscovei”, a scris pe rețeaua X ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sibiga.