VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Ucraina ar putea folosi o nouă rută pe Marea Neagră pentru transporturile de cereale

Ucraina ia în considerare utilizarea noului coridor propriu de export al cerealelor pe Marea Neagră, recent testat. Astfel, alte nave de marfă urmează să plece după prima evacuare cu succes a unei nave pe această rută, săptămâna trecută, a declarat luni un oficial cu rang înalt din domeniul agricol, citat de Reuters.

Rusia a blocat porturile ucrainene la începutul invaziei în Ucraina şi a ameninţat că va trata toate navele ca potenţiale ţinte militare după ce s-a retras luna trecută din acordul mediat de ONU şi Turcia ce instituise timp de un an un cordior de securitate şi verificări pentru transporturile de cereale ucrainene.

Drept răspuns, Ucraina a anunţat un „coridor umanitar” care trece pe lângă coasta vestică a mării, în apropiere de România şi Bulgaria.

O navă de containere sub pavilion Hong Kong, blocată în portul Odesa de la invazie, a parcurs cu succes traseul săptămâna trecută, în pofida blocadei rusești.

„Doar o singură navă comercială a trecut pe acolo până acum, dar a arătat că este posibilă deplasarea pe rute alternative”, a declarat la televiunea naţională Denis Marciuk, adjunctul şefului Consiliului Agrar, cea mai mare organizaţie agro-alimentară din Ucraina.

„În continuare, ar trebui să mai existe o potenţială deplasare a încă 7-8 nave suplimentare şi atunci poate că în viitor aceste rute alternative vor deveni un coridor pentru mişcarea navelor care călătoresc cu încărcături de cereale şi seminţe oleaginoase”, a spus el.

Financial Times, care îl citează pe ministrul adjunct al economiei din Ucraina, Oleksandr Grîban, a relatat că Kievul a pus la punct un acord cu asigurători globali pentru a acoperi costurile pentru navele cu cereale care se deplasează spre şi dinspre porturile sale de la Marea Neagră. 

Autor

  • Pusca Silvia

    Mereu pregătită să răspundă provocărilor. Pe site-ul voceabasarabiei.md prezintă subiecte de actualitate, știri, informații obiective și de ultimă oră. A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea de Stat din Moldova.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.