Trump anunță că o întâlnire Putin – Zelenski va avea loc „foarte curând”

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că o întâlnire între omologul său rus Vladimir Putin și președintele ucrainean Volodimir Zelenski va avea loc „foarte curând”.

„O întâlnire va avea loc foarte curând și cred că am putea face progrese mari”, le-a spus Trump jurnaliștilor, referindu-se la eforturile diplomatice de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, care durează de peste patru ani și jumătate, transmite Agerpres cu referire la AFP.

- Advertisement -

Duminică, Zelenski a indicat că o întâlnire între ruși și ucraineni va avea loc în noiembrie, mediată de SUA, pentru a relansa negocierile de pace care sunt blocate de la începutul anului.

„Suntem gata să discutăm. Dacă este vorba de problema teritorială, aceasta trebuie abordată la nivel de lideri. Alte chestiuni țin de competența grupurilor tehnice. Prin urmare, toate acestea pot fi discutate în noiembrie”, a declarat președintele ucrainean într-un interviu la televiziunea națională.

Rusia a anunțat cu două zile în urmă că o astfel de întâlnire este planificată pentru noiembrie la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, ca parte a eforturilor recente ale SUA de a relansa discuțiile de pace care stagnează de la începutul războiului americano-israelian din Iran la sfârșitul lunii februarie.

Negocieri directe între Rusia și Ucraina avuseseră deja loc în 2025, fără a duce la o soluționare a conflictului, ambele părți insistând asupra propriilor condiții.

Kremlinul a exclus însă până acum orice posibilitate a unei întâlniri între Putin și Zelenski în altă parte decât la Moscova.

Rusia respinge orice pauză în lupte înainte de un acord substanțial, considerând că un armistițiu ar oferi Kievului oportunitatea de a se reînarma

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.