La Institutul de Zoologie al Universității de Stat din Moldova (USM) au fost inaugurate trei săli de conferințe modernizate, în cadrul proiectului „Modernizarea spațiului administrativ, a sălilor de conferințe ale Institutului de Zoologie, USM”, finanțat de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.
La eveniment a participat rectorul USM, Igor Șarov, care a subliniat importanța investițiilor în infrastructura academică și științifică pentru dezvoltarea cercetării moderne. În discursul său, acesta a transmis un mesaj de recunoștință:
„Mulțumim, România!”, – a spus rectorul, evidențiind sprijinul constant oferit de statul român mediului universitar din Republica Moldova.
Printre participanți s-au numărat directori ai institutelor de cercetare, cadre universitare și cercetători.
Laurenția Ungureanu, director al Institutului de Zoologie al USM, a prezentat detalii despre implementarea proiectului – obiectivele, bugetul și sustenabilitatea acestuia, inclusiv planurile de consolidare a relațiilor de colaborare cu instituțiile științifice din România.
Sălile modernizate, situate în blocul administrativ de pe str. Academiei 1, au fost dotate cu echipamente tehnice performante și vor fi utilizate de către Institutul de Zoologie, Institutul de Ecologie și Geografie și Institutul de Fiziologie și Sanocreatologie ale USM.
Proiectul are un buget total de 236,25 mii RON, dintre care 225 mii RON reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de DRRM, iar 11,25 mii RON (5%) – contribuția proprie a universității. Implementarea a început la 30 mai 2025 și se desfășoară pe o perioadă de șase luni.






