VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Trei candidate la funcția de membru în CSM, din rândul judecătorilor, au promovat evaluarea Comisiei Pre-Vetting

Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților pentru funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor (Comisia Pre-Vetting) anunță despre adoptarea primelor decizii de promovare a evaluării, de către trei candidate din rândul judecătorilor la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Potrivit Comisiei, Livia Mitrofan și Maria Frunze, judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Centru, dar și Ioana Chironeț, judecătoare la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, audiate public pe 7 octombrie, corespund criteriilor de integritate etică și financiară și promovează evaluarea. Concluzia se conține în fiecare din cele trei decizii motivate, adoptate în unanimitate de membrii Comisiei, și transmise candidatelor supuse evaluării și Consiliului Superior al Magistraturii, instituția responsabilă de organizarea alegerilor sau concursului pentru selectarea membrilor în CSM. Livia Mitrofan și Ioana Chironeț candidează pentru funcția de membru în CSM, iar Maria Frunze candidează inclusiv pentru funcția de membru al Colegiului pentru selecția și cariera judecătorilor.

Pentru a stabili dacă candidatele corespund indicatorilor de integritate, în procesul de evaluare au fost analizate informații din numeroase surse publice și private, precum Autoritatea Națională de Integritate, Serviciul Fiscal de Stat, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, instituții financiare, dar și surse deschise, precum rețelele de socializare, reportajele jurnalistice de investigație și rapoartele organizațiilor societății civile. Comisia a verificat  atent veridicitatea și relevanța tuturor informațiilor primite, iar aspectele care au prezentat neclarități au fost abordate în întrebările scrise adresate candidatelor și în cadrul audierii publice.

Conform Legii nr. 26/2022, deciziile cu privire la evaluare se publică doar dacă candidatul evaluat nu notifică Comisia Pre-Vetting despre dezacordul cu privire la publicarea deciziei, în termen de 48 de ore de la momentul primirii deciziei. Astfel, în cazul în care candidatul este de acord, decizia este publicată pe site-ul CSM și al Comisiei Pre-Vetting.

În acest moment, Comisia Pre-Vetting desfășoară evaluarea a 23 de candidați la funcții în CSM din rândul judecătorilor de carieră rămași în concurs și se află la etapa audierilor publice a candidaților. Din cei 23, 9 candidați au fost deja audiați, iar în privința a 6 urmează să fie emise decizii.

Autor

Articole similare

spot_img
spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.