VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Tranzacţii de aproape 79 de milioane de lei pe platforma evms.md: Ministerul Finanțelor anunță o depășire cu 60% a prognozelor

Ministerul Finanțelor a făcut totalurile primei emisii de tranzacționare a obligațiunilor de stat pe platforma evms.md. Secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene, a anunţat că până la 25 septembrie, pe platforma online, s-au înregistrat peste 800 de tranzacţii, în valoare totală de aproape 79 de milioane de lei.

Cifra depăşeşte cu 60 la sută estimările iniţiale, care prognozau tranzacţii online de până la 50 de milioane de lei. Oficialul a descris platforma ca fiind o „platformă-revoluţie” pe piaţa de capital din Moldova.

„Ne dăm seama că persoanele sunt reticente. Cu toate acestea ne încurajează numărul de subscrieri, de tranzacţii şi de valori imobiliare procurate. Astfel, timp de 10 zile, până la 25 septembrie, când s-a încheiat perioada de subscriere, au fost înregistrate 815 tranzacţii în valoare de 78 de milioane 712 mii 900 lei, ce depăşeşte cu aproape 60 de procente valoarea iniţială anunţată, de 50 milioane lei. Tranzacţiile au fost efectuate de 612 persoane unice”, a precizat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, citat de IPN.

Potrivit lui Ion Gemene, cea  ai mică valoare tranzacționată este de 100 de lei, iar multe persoane testează în acest fel modul în care funcționează platforma. Cea mai mare tranzacţie este de 7 milioane de lei.

„Sumele obținute de Ministerul Finanţelor vor fi utilizate, investite în dezvoltarea proiectelor de importanţă naţională. Banii sunt destinaţi finanţării proiectelor de dezvoltare socială, incluse în bugetul de stat, cum ar fi școli, drumuri. Le mulţumesc celor care au avut încredere în utilizarea acestei platforme”, a spus secretarul de stat al finanțelor.

Totodată, Ion Gumene a declarat că în următoarele zile va fi efectuat un sondaj printre utilizatorii platformei şi printre cei interesați, pentru a-și expune așteptările față de platforma online evms.md.

Potrivit autorităţilor de profil, investițiile în valori mobiliare de stat sunt garantate de stat, oferindu-le investitorilor siguranță și stabilitate pe termen lung.

26 septembrie a fost data emiterii, iar din acea zi valorile mobiliare de stat, procurate în perioada de subscriere, au fost decontate și transferate în portofoliile investitorilor, prin urmare investitorii au devenit titulari oficiali ai valorilor mobiliare de stat şi, astfel, a început calcularea dobânzii.

Persoanele care au procurat valori mobiliare de stat își pot monitoriza suma investită, precum și dobânda din portofoliul personal. La fiecare jumătate de an, investitorii vor primi un cupon cu dobânda calculată, care va fi transferată direct în contul de plăți, înregistrat pe platforma evms.md. Campania Ministerului Finanţelor este desfășurată cu sprijinul USAID MISRA.

Autor

  • Mîțu Anișoara

    A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității de Stat din Moldova, ulterior a urmat studiile universitare de masterat. A activat în calitate de reporter social, iar la moment are peste 10 ani de experiență în jurnalism. Este autoarea știrilor sociale și politice pe site-ul Vocea Basarabiei. Informarea calitativă este cheia unui om greu de manipulat.

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.