VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Transnistria, lăsată fără gaz: Livrările în stânga Nistrului s-au prăbușit

Volumele de gaz livrate în regiunea transnistreană au fost reduse până la 800-900 mii metri cubi. Datele au fost prezentate pentru Deschide.MD de către membrul Consiliului SA „Energocom”, Alexandru Slusari.

Potrivit oficialului, acest regim va fi valabil timp de 10 zile.

- Advertisement -

„Motivele sunt necunoscute. Anterior, regiunea, timp de 6 zile, primea câte 2,6 mln m3”, a explicat el.

De menționat că situația economică în regiunea transnistreană este una complicată. Începând de astăzi, salariile angajaților din sectorul bugetar vor fi achitate în două tranșe. În paralel, administrațiilor locale din orașe și raioane li s-a cerut să transfere sume considerabile în bugetul general, pentru acoperirea deficitului bugetar.

Conform datelor oficiale, în primele cinci luni ale anului 2025, producția industrială în regiune a scăzut cu 43%, echivalentul unei pierderi de circa 3 miliarde de ruble (aproximativ 165 milioane de euro).

Cele mai mari reduceri s-au înregistrat în: sectorul energetic: –51,5%, metalurgie: –66%, industria chimică: –68%. Volumul comerțului exterior s-a redus cu 31,5%, fără a lua în calcul stoparea exportului de energie electrică. Aprovizionarea cu resurse energetice rămâne incertă, iar îndeplinirea obligațiilor sociale este pusă sub semnul întrebării.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.