VOCEA CARE NE UNEȘTE.

LIVE

Tragedie la Vadul lui Vodă. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit peste o bază de odihnă

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în această dimineață la Vadul-lui Vodă. În urma tragediei, cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Cel mai probabil este vorba despre pilotul aeronavei. Potrivit IGSU, avionul s-a prăbușit pe teritoriul unei pensiuni de pe malul Nistrului. 

„În dimineața zilei de 27 octombrie 2024 pompierii au fost solicitați să intervină la lichidarea unui incendiu produs pe teritoriul bazei de odihnă „Speranța” din orașul Vadul lui Vodă. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 10:00. Potrivit informațiilor înregistrate, incendiul a izbucnit după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit pe teritoriul bazei de odihnă. La fața locului au fost îndreptate patru echipe de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că flăcările au cuprins în totalitate aeronava căzută pe acoperișul unei clădiri cu un nivel. Totodată, în timpul intervenției pompierii au depistat în interiorul avionului cadavrul unei persoane. Angajații IGSU au reușit localizarea incendiului la ora 10:18 și lichidarea completă a focului la ora 10:25. Cauza și circumstanțele producerii accidentului aviatic urmează a fi stabilite de organele de resort”, se arată într-un comunicat al IGSU.

Autor

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.