Cel puțin 14 persoane și-au pierdut viața și 50 au fost rănite vineri într-un bombardament rus într-o zonă rezidențială a orașului ucrainean Kryvyi Rig (centru), potrivit autorităților locale, fiind una dintre cele mai grave lovituri din ultimele săptămâni în Ucraina, relatează AFP și Reuters.
Președintele Volodimir Zelenski, originar din acest oraș industrial, a denunțat un act prin care se arată că Moscova ‘nu vrea încetarea focului’, în timp ce schimburile diplomatice continuă din februarie pentru a găsi o soluție la conflict.
„Fiecare atac cu rachete și drone demonstrează că Rusia vrea doar război. Și doar presiunea internațională asupra Rusiei și toate eforturile posibile pentru a întări Ucraina, apărarea noastră aeriană și forțele noastre armate vor permite să se afle când se va încheia războiul”, a adăugat Zelenski pe Telegram, citat de Agerpres.
Potrivit șefului administrației militare locale, Oleksandr Vilkul, forțele ruse au lansat ‘o rachetă balistică’ în centrul unei zone rezidențiale.
Cel mai recent bilanț furnizat de autorități indică cel puțin 14 morți, între care șase copii, și peste cincizeci de răniți în acest bombardament al forțelor ruse.