Toate întreprinderile din regiunea transnistreană, cu excepția celor din sectorul alimentar, și-au sistat activitatea. Anunțul a fost făcut de așa zisul ministru al dezvoltării economice din stânga Nistrului, Serghei Obolonik, care a subliniat că situația este gravă, dar ”gestionabilă”.
Potrivit lui, regimul de la Tiraspol intenționează să ajute întreprinderile să livreze produsele deja fabricate.
Obolonik notează că, până pe 5 ianuarie, va fi stabilit câtă energie consumă sectorul casnic, iar acest bilanț va determina dacă pot fi redistribuite resurse pentru relansarea activității economice, scrie deschide.md.
Acesta a precizat că, deocamdată, situația este ”gestionabilă și previzibilă”, însă dacă problema livrărilor de gaze nu va fi soluționată rapid, întreprinderile riscă să piardă definitiv capacitatea de a se redeschide.
Transnistria se confruntă cu o criză energetică fără precedent, după ce Rusia a trădat regimul de la Tiraspol și a sistat livrările de gaz, pentru a pune presiuni pe R. Moldova înaintea alegerilor parlamentare din acest an.