Vocea Basarabiei: Astăzi vom vorbi mai mult despre cultură, despre artă, pentru că invitatul acestei ediții speciale este un moldovean care a plecat de acasă încă în anul 1985. Vom discuta în cele ce urmează cu pictorul Teodor Buzu, care este stabilit de mai mulți ani împreună cu familia în Cehia. Teodor Buzu este cavaler al Ordinului Național al României „Pentru merit” în grad de Comandor, este laureat al mai multor premii internaționale, a participat la peste 100 de expoziții colective și a avut cam tot atâtea expoziții personale. Și trebuie să mai spunem că, recent, printr-un decret al președintei Maia Sandu i s-a conferit titlul onorific Maestru în Artă. Felicitări și cu această ocazie!
Teodor Buzu: Mulțumesc mult! Am fost cam alintat pe parcursul anilor cu mai multe premii și aprecieri în lume, dar această distincție este cea mai călduroasă, fiindcă m-au observat și acasă.
Vocea Basarabiei: Frumos ați spus. Dar de câte ori ați revenit acasă în acești 38 de ani de când v-ați dus din Drăsliceni, raionul Criuleni, și din Republica Moldova?
Teodor Buzu: Păi, în 38 de ani am fost de cel puțin 100 de ori acasă.
Vocea Basarabiei: Ce înseamnă venirea acasă pentru dvs.? Sunteți cetățeanul cu două case, cu două patrii?
Teodor Buzu: Care e situația? Omul poartă în sine mai multe case, mai multe patrii – patria unde s-a născut, unde și-a petrecut copilăria, patria sau casa unde s-a format. Casa sau patria este și sufletul și, dacă nu te afli bine în sufletul tău, nu ești nicăieri acasă. Eu am două case, două patrii pe care le adun, le mixez și asta mă formează și mă ajută.
Noi, artiștii, suntem acasă acolo unde nu ne bate vântul, fiindcă un artist este ca un copac, unde este soare, unde se realizează, apoi fructele le dă la toată lumea, fiindcă cultura are misiunea, înainte de toate, să adune oamenii, să adune popoarele.
Vocea Basarabiei: Maestre, dar când zicem despre patriotism, atunci putem spune că sunteți patriot al mai multor state?
Teodor Buzu: Bineînțeles, este posibil, cu toate că mulți nu-și imaginează asemenea lucruri, dar noi, artiștii, suntem acasă acolo unde nu ne bate vântul, fiindcă un artist este ca un copac, unde este soare, unde se realizează, apoi fructele le dă la toată lumea, fiindcă cultura are misiunea, înainte de toate, să adune oamenii, să adune popoarele.
Vocea Basarabiei: Trebuie să mai precizăm că dvs. ați mai făcut studii și în Ucraina, chiar în orașul Harkov, la Academia de Arte și Design de acolo.
Teodor Buzu: În acele timpuri, în Moldova nu era așa instituție, nu era academie și generația noastră a tot cutreierat în toată fosta Uniune Sovietică, fiindcă pe atunci era imposibil să mergi în România sau în altă țară. Și a fost un experiment care a adus roade mari, întrucât colegii mei au venit acasă după ce au terminat instituții de artă, academii din Kiev, Leningrad, Moscova, Minsk, Țările Baltice, cineva a fost chiar și în Georgia, au fost niște lucruri extraordinare.
Vocea Basarabiei: Ați fost student timp de 5 ani în Ucraina. Iată, pentru că degrabă se va împlini un an de la invazia rusă în Ucraina, să vă întreb, totuși, cum au fost acele timpuri și ce părere aveți dvs. despre acest război, această agresiune a Rusiei în Ucraina?
Teodor Buzu: Bineînțeles că chiar din prima zi m-am interesat ce se face acolo, fiindcă chiar doi din colegii mei sunt profesori la această academie și a doua zi de cum au năvălit rușii au venit încoace mulți ucraineni și eu, fiind profesor la Școala de Arte, am ajutat-o pe o colegă, o pictoriță din Ucraina, la fel și prietenii mei au deschis un cont unde multe persoane au ajutat. Am avut și eu o expoziție, împreună cu studenții mei am organizat o licitație și am vândut foarte bine lucrările, astfel chiar în prima lună de război am ajutat cu ceea ce am putut și noi.
Vocea Basarabiei: Refugiații?
Teodor Buzu: Nu, banii s-au trimis direct în Ucraina, dar un coleg de-al meu, care se află acum în Polonia, predă la academie online, cum s-a făcut și pe timpul COVID-ului și mă strădui să-l ajut cum pot. Cam asta este situația.
Vocea Basarabiei: Frumos gest. Dar așa, ca să punem punct primei părți a discuției, să vă întreb – vă este clar cine-i capabil astăzi să aducă pacea în această regiune atât de mult zdruncinată de instabilitate și de crize, și de război, și de suferință?
Bineînțeles că oamenii de rând nu sunt în stare să facă acest lucru. Noi, artiștii, facem tot posibilul să arătăm o cale, dar cred că cei mari trebuie să se înțeleagă, noi putem să contribuim numai cu ceea ce putem.
Vocea Basarabiei: Arta e o armă puternică, care contribuie la aducerea păcii, la împăcarea multor popoare.
Teodor Buzu: Arta este o armă extraordinară, noi, generația noastră suntem frumos naivi, dar orice naivitate are o cale reală și, cum a spus filosoful, frumosul va salva lumea.
Vocea Basarabiei: Să dea Domnul, până la urmă să nu fie doar o spusă, dar să fie realitate, să fie frumosul cel care transformă lumea și aduce multă-multă pace de care e nevoie acum. Să vorbim un pic despre creația dvs. De ce ați decis să ajungeți pictor?
Teodor Buzu: N-am decis, împrejurările, formarea mea ca om, fiind copil la Drăsliceni, păduri cutreieram, am păscut vacile pe dealurile Drăsliceniului și am fost înconjurat de ceea ce e frumos. Mama mea a țesut covoare, a făcut zestre la surori și cu acest sentiment cum vopsea coridorul, cum coseau pentru nunți toate broderiile, practic, toți membrii familiei au fost sau sunt artiști, pictori și, bineînțeles, am fost norocos că fratele mai mare a citit undeva că a apărut actualul Liceu „Igor Vieru”, unde au fost selectați copii din satele Moldovei și ne-a adunat soarta la Chișinău. Eu am făcut parte din a doua promoție a acestui liceu, pe atunci era Școala-internat de arte plastice, școală republicană și, închipuiți-vă, din 30 de inși 27 au terminat școli superioare. Acesta a fost un fenomen. Și până acum, ca o poștă țigănească, noi ținem legătura, știm despre fiecare ce se întâmplă, unde se află, unii sunt prin Canada, Statele Unite, Rusia, Italia ș.a.m.d., dar e suficientă o vorbă, un contact și suntem ca și cum aceiași care am fost în copilărie. E un lucru foarte mare.
Vocea Basarabiei: Culorile profesiei dvs. sunt frumoase și unii ar crede că artistul are o viață precum sunt culorile, o viață frumoasă. Dar haideți să ne povestiți cum se câștigă banul din această meserie pe care o profesați.
Teodor Buzu: Noi am fost învățați și este o noțiune de profesionalism, când spectatorul vede un tablou, o culoare nu trebuie să vadă transpirația ceea de sub culori. Cineva a spus că e nevoie de un procent de inspirație și 99 procente de transpirație și e foarte greu, oriunde te-ai afla, ești acasă sau în străinătate, să-ți câștigi existența. Noi, artiștii, mai și predăm pe la școli sau facem alte lucruri, eu am avut norocul de a fi acolo unde trebuia să fiu, Cel de Sus mă iubește, fiindcă îmi dă șanse, îmi dă întâlniri cu oameni foarte interesanți, o soție care mă susține. Este un lucru foarte important pentru un artist, ca în spatele unui bărbat puternic să fie o soție încă mai puternică.
Vocea Basarabiei: Dar pe soție ați întâlnit-o atunci când făceați studiile în Ucraina, da?
Teodor Buzu: Da, ne-am întâlnit în tren și asta a fost soarta noastră.
Vocea Basarabiei: Povestiți-ne un pic din această istorie și revenim la creație.
Noi pe atunci am fost educați ca să fim cu capul foarte plecat, să nu strigăm, să fim mai domoli, așa, dar așa s-a întâmplat că, întâlnind această fată, am înțeles că e bine să-ți dai frâu sentimentelor. Am întâlnit o altă situație a vieții și noi, artiștii, trăim într-o situație de autoamăgire frumoasă, dar pe urmă am înțeles că aceasta n-a fost o amăgire, asta a fost o realitate.
Vocea Basarabiei: Și ați cucerit-o din prima?
Teodor Buzu: A fost un sentiment reciproc. Asta e.
Vocea Basarabiei: Și soția dvs. este din Cehia?
Teodor Buzu: Da, stau aici, în orașul Tábor, unde este născută soția mea. Și acesta a fost un privilegiu, fiindcă atunci când vii în străinătate nu te ajută absolut nimeni.
Vocea Basarabiei: Știți cum se spune aici, în Republica Moldova, că, chiar dacă sunteți de genul masculin, v-ați măritat într-un fel, dacă ați mers după soție, și nu a mer ea după soț?
Teodor Buzu: Nu m-am măritat, eu am făcut tot posibilul ca să-i fac condiții la Chișinău sau la Drăsliceni, dar nu am fost în stare și pe atunci statul Cehoslovaciei nu accepta ca un cetățean de-al să plece undeva fără ca să aibă casă, masă și tot ce este necesar. Nici eu nu am vrut să plec în străinătate, că pe atunci deja mă realizam și eu, făceam ilustrații de carte, eram chiar și primit în Uniunea Tinerilor Artiști cu perspectivă de atelier ș.a.m.d., dar asta a fost situația. Dar cu anii am înțeles că aici pot face mult pentru pământul nostru mioritic, ba mai mult, vin mereu cu expoziții, am făcut multe ilustrații de carte la mulți poeți, scriitori și mă simt ca un fel de sol al pământului nostru aici.
Vocea Basarabiei: Deci, să precizăm: dl Teodor Buzu face pictură de șevalet, design grafic, artă monumentală, grafică, ilustrații pentru cărți. Și toate vă sunt dragi?
Teodor Buzu: Totul îmi este drag, situația mă pune, îmi vine o idee și ideea îmi spune cum e bine să fie realizată – pictură, grafică, fac și porțelan, fac pictură pe mătase, tot ce își cere singur realizarea materială. Bunăoară, fac multă acuarelă, dar acuarelă nu pictez iarna, o fac primăvara sau vara, fiecare material își cere ale sale, ca și o vioară, nu poți să cânți la vioară luni dimineață.
În momentul de a merge la un risc, vorbind la întrebarea dvs. cum ne câștigăm existența, e foarte greu, dar trebuie să fie și un procent de risc, că altfel nu poți să aștepți că îți vine cineva și aruncă bani peste ființa ta.
Vocea Basarabiei: Maestre, dar câte lucrări aveți și câte expoziții au fost organizate sau în câte țări au ajuns tablourile dvs., ca să fie vernisate?
Teodor Buzu: Practic în toată lumea am fost acceptat și premiat. La Dubai, de pildă, printr-o selecție foarte viguroasă am ajuns la o tabără de creație, timp de un an de zile am fost selectați și am fost acceptați numai patru din afara țărilor arabe. Deci au fost 16 arabi și eu, un american, un bulgar și Fiodor Guzun. Apropo, la Dubai am primit un premiu și mi-au spus că sunt unul din puținii care a înțeles Coranul, dar la plecare le-am dezvăluit că eu încă nu am citit Coranul și a fost un mare șoc pentru ei. Deci, nu l-am citit, dar l-am simțit, am simțit atmosfera și acesta este și momentul de artist. În momentul de a merge la un risc, vorbind la întrebarea dvs. cum ne câștigăm existența, e foarte greu, dar trebuie să fie și un procent de risc, că altfel nu poți să aștepți că îți vine cineva și aruncă bani peste ființa ta.
