VOCEA CARE NE UNEȘTE

LIVE

Tarnavschi: Rezoluția APG în cazul Guțul este neconstituțională și riscantă pentru Găgăuzia

Deputatul Adunării Populare a Găgăuziei, Alexandru Tarnavschi, a criticat rezoluția Adunării Populare și a Comitetului executiv, în cadrul căreia sentința în privința Evgheniei Guțul este calificată drept „motivată politic” și „anti-găgăuză”, transmite corespondentul IPN din Găgăuzia.

Deputatul de la Comrat și-a îndemnat colegii să dea dovadă de maturitate, iar avocatul Vladimir Cimpoeș le-a recomandat criticilor să studieze cu atenție sentința.

- Advertisement -

Declarația adoptată afirmă că sentința este „o represiune politică impusă de sus” și „o încercare de a intimida găgăuzii înaintea alegerilor parlamentare”. Locuitorii au fost chemați să protesteze, iar rezoluția a fost transmisă autorităților de la Chișinău și organizațiilor internaționale.

La mitingurile din regiune, dar și din fața penitenciarului unde se află bașcana este promovată ideea că asupra vinovăției Evgheniei Guțul trebuie să se pronunțe însăși Găgăuzia. Ca argument se invocă Legea cu privire la statutul juridic special al Găgăuziei.

Deputatul APG, Alexandru Tarnavschi, a precizat că Găgăuzia acționează în conformitate cu legislația Republicii Moldova. El a citat prevederile din Constituție, potrivit căror, UTA Găgăuzia decide problemele politice, economice și culturale în limitele competenței sale și în conformitate cu Constituția. El a adăugat că sentințele care au intrat în vigoare sunt obligatorii, iar declarațiile privind neacceptarea sentinței în privința Evgheniei Guțul sunt neconstituționale.

Potrivit lui Alexandru Tarnavschi, deciziile de a nu recunoaște sentința se află în afara cadrului legal. Acestea, în opinia sa, prezintă riscuri pentru reputație și discreditează organul reprezentativ al autonomiei.

El a îndemnat colegii să apere interesele autonomiei doar prin mijloace legale și să dea dovadă de cumpăt și maturitate politică.

Avocatul din Găgăuzia, Vladimir Cimpioeș, i-a îndemnat pe criticii judecătoarei, într-o postare pe Facebook, să citească sentința. El a adresat mai multe întrebări: de unde proveneau sumele mari de bani pe care Guțul le-a introdus personal în țară și le-a declarat la vamă, de unde proveneau banii găsiți în sediile Partidului „Șor” și de ce erau păstrați acolo? „Nu este bancă și nici casă de economii. Citiți sentința – veți găsi multe lucruri interesante”, a scris Vladimir Cimpoeș.

Prima instanța a condamnat-o pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, la șapte ani de închisoare. Decizia a fost pronunțată pe 5 august de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Evghenia Guțul și Svetlana Popan sunt acuzate de complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii politice și a unui concurent. Faptele incriminate vizează perioada 2019-2022, când Evghenia Guțul activa în calitate de secretară a Departamentului de monitorizare, planificare și control al fostului partid „Șor”.

Author

Articole similare

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.