Locuitorii capitalei sunt invitați, în acest weekend, la târguri și iarmaroace cu produse autohtone, organizate în toate sectoarele municipiului Chișinău. Potrivit Primăriei, evenimentele au scopul de a sprijini producătorii locali și de a oferi consumatorilor acces la produse agricole de sezon și mărfuri fabricate în Republica Moldova.
În sectorul Botanica vor avea loc Târgul „Vara Aromelor” și un târg de artizanat în Parcul „Valea Trandafirilor”, precum și Târgul cu tradiții pe bulevardul Dacia. Totodată, până pe 10 iulie continuă comercializarea fructelor și legumelor în mai multe puncte din sector.
În sectorul Buiucani, sâmbătă va fi organizat târgul producătorilor locali „EcoLocal”, pe teritoriul adiacent centrului „Kentford”. În Parcul „Alunelul”, pe 5 și 6 iulie, se va desfășura „Cămara Fest”, dedicat producătorilor autohtoni. În Scuarul Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu” continuă, până pe 19 iulie, evenimentul cultural-sportiv „Orășelul sportiv”.
În sectorul Centru, iarmarocul tematic „Cireșar”, organizat pe strada Mitropolit Varlaam, va continua până la 15 iulie, oferind fructe și legume de sezon. De asemenea, în Parcul „Valea Morilor” este deschis, până pe 3 august, un târg cu produse alimentare și nealimentare, inclusiv ale producătorilor locali.
În sectorul Ciocana își continuă activitatea Târgul micilor antreprenori, amplasat pe bulevardul Mircea cel Bătrân, iar în sectorul Râșcani sunt organizate un târg de fructe și legume și Târgul Mămicilor „Mami & Co Fair”, care va avea loc în zilele de 5 și 6 iulie, în Scuarul „Mezon”.
Primăria Chișinău încurajează locuitorii să viziteze târgurile și iarmaroacele din oraș, subliniind că acestea contribuie la promovarea producătorilor autohtoni și la consolidarea legăturii dintre aceștia și consumatori.






