Fostul președinte al Curții Constituționale și ex-ministru al Justiției, Alexandru Tănase, a criticat dur implicarea preoților în campaniile electorale, în special a celor afiliați Mitropoliei Moldovei, subordonată canonic Bisericii Ortodoxe Ruse. El afirmă că, deși e dificil politic să fie impuse sancțiuni, asemenea comportamente nu pot rămâne nesancționate.
„Nu-i simplu politic să impui astfel de sancțiuni… Dar este absolut inadmisibil ca Biserica Ortodoxă Rusă, filiala ei din Moldova, să folosească rețeaua de preoți pentru a manipula și intoxica populația”, a declarat Tănase.
Fostul oficial amintește că în anul 2016, Curtea Constituțională – pe atunci condusă chiar de el – a constatat implicarea agresivă a reprezentanților Mitropoliei Moldovei în alegerile prezidențiale. Preoții au folosit un limbaj extremist, xenofob, homofob și sexist, iar în urma acestor constatări, Curtea a cerut Parlamentului să creeze un cadru legal de sancționare a unor astfel de acțiuni.
„Sunt mulți preoți cumsecade, dar sunt și destui care duminică de duminică intoxică lumea. Asemenea comportamente nu pot să nu fie sancționate, mai ales în campanie”, a mai adăugat el.
Tănase subliniază nevoia unui „modus vivendi” clar între stat și cultele religioase, în care Biserica nu se implică în politică, iar statul nu interferează în viața religioasă. El susține că, în context electoral, avantajul este adesea de partea celor „mai aproape de oameni” – iar preoții, prin influența lor directă și cotidiană, pot dezechilibra procesul democratic dacă acționează partizan.
Până în prezent, mecanismele de sancționare propuse de Curtea Constituțională nu au fost implementate de Parlament.






