561 de primării au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară, ceea ce reprezintă 63% din totalul primăriilor din Republica Moldova. Următoarea etapă va viza alte 254 de primării, care vor trece la amalgamarea normativă. Astfel, în anul 2027, numărul total al primăriilor din Republica Moldova ar putea ajunge, estimativ, la 292, față de 892 în prezent.
Datele au fost prezentate astăzi de secretarul general al Guvernului, Alexei Buzu, care a precizat că dintre primăriile care au adoptat decizii finale de amalgamare voluntară, 65,3% au sub 3000 de locuitori.
„Faptul că 63% din primării au finalizat acest proces arată foarte clar că amalgamarea voluntară a fost și este acceptată de aleșii locali. Miza reală a acestei reforme este să putem oferi cetățenilor condiții de viață decente. Cetățenii așteaptă lucruri simple: apă curgătoare la robinet, sanitație, drumuri practicabile și iluminat stradal”, a subliniat șeful Cancelariei de Stat.
Pentru susținerea comunităților care au ales amalgamarea voluntară sunt prevăzute 4,5 miliarde de lei. Cele mai mari stimulente sunt prevăzute pentru Ungheni – peste 157,5 milioane de lei pentru 10 unități administrative teritoriale, Călărași – peste 116,6 milioane de lei pentru 14 unități administrative teritoriale, Rezina – peste 85,3 milioane de lei pentru 9 unități administrative teritoriale și Rîșcani – peste 72,6 milioane de lei pentru 7 unități administrative teritoriale.
Următoarea etapă va viza 254 de primării, care vor trece la amalgamarea normativă. Primăriile cu o populație de peste 3000 de locuitori nu au obligația de a participa la proces, amalgamarea fiind în cazul lor opțională. În rezultat, în anul 2027, numărul primăriilor va ajunge, estimativ, la 292.
„În luna septembrie vom supune consultărilor publice pachetul legislativ aferent amalgamării normative, iar ulterior acesta urmează să fie înaintat Parlamentului spre adoptare în toamna acestui an”, a menționat Alexei Buzu.
Reforma administrației publice locale a fost lansată de Guvern la începutul anului 2026 și urmărește consolidarea capacității administrative a primăriilor și îmbunătățirea serviciilor publice.







