VOCEA CARE NE UNEȘTE.

Ooops ! You forgot to enter a stream url ! Please check Radio Player configuration

LIVE

Summitul G20, organizat în India. Liderii Rusiei și Chinei lipsesc de la reuniune

Lideri și reprezentanți G20 s-au întrunit la New Delhi, acolo unde discută despre schimbările climatice, războiul din Ucraina, securitatea alimentară și restructurarea datoriilor țărilor sărace. Președinții Rusiei și Chinei nu participă personal la reuniune.

Potrivit Europei Libere, liderii mondiali discută deja în spatele ușilor închise chestiunea controversată a schimbărilor climatice. Țările în curs de dezvoltare, reprezentate de India, cer națiunilor bogate să împartă povara reducerii emisiilor și să aloce bani, tehnologie și infrastructură pentru combaterea schimbărilor climatice. Se preconizează că țările în curs de dezvoltare vor suferi cel mai mult din cauza schimbărilor climatice și doresc sprijin din partea țărilor bogate.

De asemenea, după exemplul UE, Uniunea Africană, formată din 55 de state, devine membru G20. Prim-ministrul Narendra Modi, în discursul său de deschidere, a invitat Uniunea Africană (UA) să devină membru permanent în G20. Decizia va consolida și mai mult eforturile lui Modi de a face din India vocea Sudului Global, cred analiștii.

Și războiul din Ucraina se va afla pe agenda de discuții. Există un risc real ca dezacordurile dintre membri privind Ucraina să împiedice liderii să se pună de acord asupra unei declarații comune.

În timp ce Rusia și China sunt împotriva învinuirii Moscovei pentru războiul din Ucraina, țările occidentale, inclusiv Statele Unite, Franța și Canada, doresc o declarație comună care să condamne agresiunea Rusiei.

Națiunile occidentale, care au sprijinit puternic Ucraina în timp și i-au impus sancțiuni masive Rusiei, se confruntă cu o alianță între China și Rusia în negocierile G20.

Autor

Articole similare

spot_img

cele mai populare

Preluarea textelor de pe pagina www.voceabasarabiei.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.voceabasarabiei.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite și cele electronice vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia Vocea Basarabiei.