Ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite ale Americii, Viorel Ursu, a prezentat scrisorile de acreditare președintelui SUA, Joe Biden în cadrul unei ceremonii oficiale de la Casa Albă. Diplomatul i-a transmis președintelui american, Joe Biden, mulțumiri profunde pentru sprijinul constant acordat R. Moldova pentru consolidarea instituțiilor democratice, statului de drept și pentru reformele economice și programele educaționale.
În răspunsul său, președintele Biden a menționat că Statele Unite și Moldova au construit un parteneriat puternic bazat pe valori democratice comune, transmite IPN. Liderul de la Casa Albă a mai precizat că lupta Moldovei împotriva corupției și eforturile pentru construirea unei democrații inclusive și prospere sunt o inspirație pentru lupta globală împotriva corupției. Statele Unite au fost și vor rămâne un partener de încredere în procesul de reforme democratice ale Moldovei.
„Statele Unite sprijină pe deplin suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Guvernele noastre au lucrat îndeaproape pentru diminuarea impactului devastator al războiului declanșat de către Rusia și noi vom continua să lucrăm împreună pentru pace și prosperitate în regiune”, a mai menționat președintele SUA.
De menționat că Viorel Ursu a fost numit în calitate de ambasador în luna mai 2022. El este jurist de profesie și are studii de master în drept european. Din ianuarie 2014 a fost director de department în cadrul Programului „Europa și Eurasia”. De asemenea, Viorel Ursu a activat în calitate de consilier și coordonator de programe în cadrul Fundației „Soros Chișinău”, iar timp de 11 ani a deținut funcția de analist superior la Institutul de Politici Europene pentru societate deschisă, la Bruxelles.