Statele Unite ale Americii și Ucraina își intensifică eforturile diplomatice pentru a ajunge la un acord de pace în războiul declanșat de Rusia, în urma unor noi discuții desfășurate la Miami. Oficialii vorbesc despre progrese în reducerea divergențelor și apropierea de o soluție negociată, în pofida contextului geopolitic complicat.
„Delegațiile americane și ucrainene au avut întâlniri constructive în cadrul eforturilor de mediere în curs. Discuțiile s-au axat pe reducerea și soluționarea problemelor nerezolvate pentru a ne apropia de un acord de pace global”, a declarat Steve Witkoff.
La rândul său, președintele Ucraina, Volodimir Zelenski, a subliniat importanța continuării dialogului și a clarificării poziției Moscovei. „Problema cheie este să înțelegem cât de pregătită este Rusia să facă un pas spre un sfârșit real al războiului”, a transmis acesta.
Discuțiile dintre delegațiile celor două state au avut loc sâmbătă, 21 martie, în Florida și urmează să continue și pe 22 martie, fiind considerate un nou pas în relansarea negocierilor. Din partea americană au participat Jared Kushner și oficiali ai administrației, iar delegația ucraineană a fost condusă de Rustem Umerov, alături de Kirilo Budanov.
Reluarea dialogului vine după o perioadă de blocaj în negocieri, inclusiv pe fondul tensiunilor crescute din Orientul Mijlociu. Ultima rundă de discuții între părți a avut loc în februarie, la Geneva.






