Administrația Trump a decis să prelungească scutirea de sancțiuni pentru unele tranzacții ale companiei petroliere ruse Lukoil, în timp ce intensifică discuțiile cu guvernele străine și potențialii cumpărători privind activele internaționale ale acesteia, relatează Bloomberg, citat de G4Media.ro și MOLDPRES.
Departamentul Trezoreriei SUA a emis o nouă licență care permite anumite tranzacții ce implică stațiile de service ale companiei, precum și contractele legate de vânzarea activelor internaționale, valabilă până la 13 decembrie. Totodată, derogarea pentru tranzacțiile care vizează entitățile Lukoil din Bulgaria a fost prelungită până la 29 aprilie.
Lukoil este considerată cea mai diversificată companie petrolieră rusă la nivel global, având participații în rafinării din Europa și în câmpuri petroliere din Irak până în Kazahstan. De asemenea, brandul deține rețele de stații de alimentare în SUA, Belgia și România.
În urma sancțiunilor internaționale, Lukoil a anunțat intenția de a-și vinde operațiunile externe și a intrat inițial în negocieri cu Gunvor Group. Tranzacția a fost însă blocată după ce Trezoreria SUA a catalogat Gunvor drept „marionetă” a Kremlinului. Compania petrolieră a precizat că discută acum cu alți potențiali cumpărători și că depune eforturi pentru a preveni întreruperile în aprovizionare.






